Ieri şi azi am mâncat peşte – crap la cuptor şi ciorbă.

Ieri a fost faza cu cuptorul, când am pus crapul crăpat (piatra crapă capul caprei…) pe din două şi uns cu ulei pe un pat de felii de roşii; tot cu felii de roşii l-am învelit şi pe deasupra, sărăt şi piperat cum era. Asta-i toată faza cu reţeta crapului sau ştiucii la cuptor – e atât de simplu. Cred că l-am ţinut o oră şi jumătate în cuptor, la foc mediu.

Acum vreo câteva săptămâni am gătit ştiuca în acelaşi fel şi asta a fost mult mai bună decât crapul – peşte care nu e tocmai în topul preferinţelor mele, dar e într-al lui Mihai şi-l iert. Ideea e că am pus, de pe atunci, la congelat capul de ştiucă, bălos cum era (cred că-i cel mai mucilaginocen peşte din univers), ieri s-a adăugat capul de crap şi Mihai, de la Dunăre fiind, s-a dus ţopăind de fericire la magazin cu gândul la ciorba de azi şi s-a întors cu un somn de peste un kil. Ca să fie. Şi pentru că era la ofertă.

Cu ciorba de peşte treaba e tare simplă, dar cam aşa îs toate prin oalele mele. Se căleşte o ceapă şi un ardei roşu tocate mărunt, alături de juma de ţelină şi un morcov daţi prin răzătoare, apoi se adaugă apă şi se lasă la fiert. Când legumele au fiert, se adaugă roşii din conservă (hint de la mama lui Mihai – să se călească şi roşiile astea puţin în ulei, că-i de bine) şi peştele din dotare (ce peşte doriţi – poate fi oceanic, de apă dulce, pot fi şi din ăia şi dintr-ăilalţi; se zice că o ciorbă bună are măcar patru feluri de peşte, dar eu sunt din Ardeal şi brişca n-o fo inventată pentru peşte, aşa că n-am fiţe cu subacvaticele), porţionat după placul fiecăruia. Se fierbe încă vreo 15-20 minute, se potriveşte de sare şi piper, se acreşte cu oţet, cu lămâie sau cu borş (ce aveţi la îndemână), iar după ce focul aragazului a fost stins, se presară puţin mărar şi mult leuştean. MULT leuştean.

Atât. De bun, e bun tare.