web analytics

Poze cu ouă, pitica, Simon, dezastrul din casă și o rochie recomandată de Facebook

Sper că ați petrecut cu toții sărbătorile în liniște, că v-ați odihnit, că ați avut parte de un sfârșit de săptămână frumos. Iată și o poză cu ouăle noastre, ale căror luciu uleios se datorează efortului depus de pitică:

Întreaga noastră activitate din sâmbăta maratonului pascal a fost supervizată, cum se poate deduce, de Simon, care a urmărit cu atenție muncile fiecăruia.

Și pentru că tot e rost de poze, doream să vă arăt și vouă o rochie pe care Facebook mi-a sugerat-o, zilele acestea, în ideea că mi s-ar potrivi. M-am uitat și încă mă uit lung și bine la rochia asta și parcă tot nu știu de unde s-o apuc. Costă 100 de dolari, e casual, e gri și Ketherius a botezat-o “rochie de întors fânul”.

Dacă v-a cucerit eleganța și rafinamentul acestei rochii, o puteți comanda de aici. Vorba aia, unde mai găsești așa o rochie, parcă tăvălită prin cenușă, gata șifonată și cu o asemenea croială?

Eu aș ezita și să spăl podeaua cu ea, de teamă să nu întinez parchetul.

 

29 Comments

  • Renata Carageani 2017-04-18 Reply

    Greșit!
    E genul de rochie care generează o poveste. Dacă se apucă de ea un romancier, sparge vânzările. La voi.
    La noi, e strict pe dos.

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Acum am realizat că poate am înțeles greșit și, de fapt, e rochie de Halloween…

  • Elena 2017-04-18 Reply

    Numai 100 $ ??? Vreau 10 bucăți. E pomană curată și dacă ieși așa din casă, desculță și puțin ciufulită s-ar putea să faci o groază de bani cu ea. :)))

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Renata, Elena, mi-ați amintit de Filantropica:

      https://www.youtube.com/watch?v=0vVpsJnbq3A

    • Lotus 2017-04-18 Reply

      Dolari canadieni, din câte văd.

  • Iosif 2017-04-18 Reply

    Sunt pe aceeasi frecventa cu Keth ! E de’ntors fânul ! 🙂

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Checklist pentru adunat fânul: greblă, furcă, ghete, pălărie, rochie casual comandată pe net…

  • Iosif 2017-04-18 Reply

    Sa va traiasca pitica si Simon .Sa va bucurati împreuna,de binecuvântarile si frumusetile vietii,iar IUBIREA TATALUI ceresc sa va însoteasca pretutindeni,pentru eternitate !

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Iosif, toate gândurile bune pentru tine și cei dragi ție!

  • Mugur 2017-04-18 Reply

    Vă amintiți de materialul numit odinioară “antijeg”? Seamănă.
    Și să nu dați cu pietre. Dacă n-ar fi culoarea si nasturii cei mulți, ar semăna cu cămășile de noapte din alt veac.

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Mugur, nu știam de materialul ăsta antijeg, dar dat fiind că l-ai asociat cu această rochie, mi-e ușor să mi-l imaginez. Încerc, cu ochii minții, să îmbrac fel și fel de personaje feminine din literatură în rochia asta și tot nu am găsit vreo nefericită căreia să i se potrivească.

      • Mugur 2017-04-18 Reply

        Încearcă să te așezi în anii ’50 sau ’60, undeva într-un sat pierdut, departe de civilizația orașelor. Ceea ce pentru tine pare a fi un personaj de roman, pentru mine reprezintă amintiri ale acelor vremuri. Se încerca uniformizarea, începând chiar cu îmbrăcămintea, cât mai “muncitorească” posibil.

        • Cudi 2017-04-18 Reply Author

          Mugur, n-am prins eu anii ăia, dar dacă rochia ar fi dreaptă și nu lărgită de la mijloc în jos, ar aduce un halat muncitoresc. Dar înțeleg ce spui și nu te contrazic, rochia aduce și cu o cămașă de noapte din secolul trecut.
          Totuși, pentru zilele noastre, e urâtă tare. Și scumpă în draci!

          • Mugur 2017-04-18 Reply

            Observi că n-am scos o vorbă despre zilele noastre și nici despre preț.

  • Harlechina 2017-04-18 Reply

    Împestritaţă cu vopsea de ouă (cu pete diforme, de toate culorile) rochia ar putea fi numai bună pentru o harlechină în mizerie, nu?
    Cu sau fără pete, cred că n-ar arăta rău nici pe o sperietoare de ciori…

    • Cudi 2017-04-18 Reply Author

      Nu, rochia asta n-ar fi potrivită Harlechinei defel. Nu e demnă nici de Fantine, nici de Mara, nici de Vitoria Lipan și nici de Cenușăreasa.
      Rochia asta precedă personajul ce o va îmbrăca, n-a fost încă imaginat.

      • Lotus 2017-04-18 Reply

        Cum să nu? Cenușăresei voiam să zic că i se potrivește.

      • Elena 2017-04-18 Reply

        Rochia aceasta cred că a fost deja îmbrăcată de vreun model slab cu mersul specific, cu o coafură extravagantă, având un machiaj de extraterestră și purtând în picioare niște încăltări pe măsură, cu tocuri, iar dacă criticii de artă ar fi elogiat creația designerului vestimentar -- prețul e chiar mic.
        Într-o zi mi-a apărut pe wall o manechină fotografiatã într-o rochie indentică cu a unei babe și erau puse una lângă alta. Rochia costa mult -- nu mai rețin că știu că am făcut caterincă pe tema asta și am râs cu lacrimi. 🙂

  • Lotus 2017-04-18 Reply

    Noa, tot pe site-ul în cauză:

    • Elena 2017-04-18 Reply

      Pantalonii acesția îs șucari, nu se compară cu rochia.

      • Lotus 2017-04-18 Reply

        După mine e invers. Trecând peste faptul că ăștia sunt mai frumos colorați, rochia e totuși rochie, în timp ce pantalonii parcă sunt mutație genetică. V-a prostit moda, bre!

        • Cudi 2017-04-18 Reply

          Lasă, Lotus, că am văzut și bărbați îmbrăcați cu nădragi similari ca model…

          • Lotus 2017-04-18 Reply

            So what? Crezi că numai pe femei le-a prostit moda, sau cum? 🙂

  • […]  e descoperirea lui Cudi şi arată […]

  • papagigli 2017-04-25 Reply

    Evreii ar trebui sa interzica astfel de rochii care amintesc de Auschwitz 😉

    • Cudi 2017-04-25 Reply Author

      Numai dacă le vând alții… :))

  • josephine 2017-07-15 Reply

    Salut din mai la vale de voi , dragi vecini !
    Rochia nu ma mira , botezarea ei este magistrala 🙂 * rochie de intors fanul ‘ 🙂
    Avem si noi * Avant Garde* si nu mai sunt socata . Iar mai nou ,pe internet bantuie sute de site uri care vand * chestii* made in China, intr-adevar nu la preturile rochiei de aici dar , afara-i voprit gardul si’nauntru leopardul . Dupa ce m-am pacalit de cateva ori -- deh, muiere curioasa, nu invata de la prima greseala- material execrabil si nicio legatura cu masura ceruta. Cred ca-s masuri pentru chinezoaicele cele mici si pricajite. Concluzie: am zis pass la orice picture care arata fabulos..
    Uite asa e aici cu avant gardul. din USA .

    https://windwhisperer.wordpress.com/2017/04/26/soho/
    zi frumoasa, Canada ! j.

    • ketherius 2017-07-15 Reply

      Am auzit, înainte să ajung aici, că hainele (și nu numai) din Europa sunt exotice și high-end, dar nu mi-am putut imagina ce o să găsesc în magazine.
      Salutări de dincolo de 49th!

  • windwhisperer 2017-07-15 Reply

    ^5 🙂
    // 49??? Asa sus ,sus ,la munte sus.?!?wow.aveti doar 3 anotimpuri ??? 😉 o data cu gastele ne mai trimeteti Inca o vara?? 😉 or gresesc ?!?
    J.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *