web analytics

La mulți ani!

Nu, nu este ziua vreunuia dintre noi, ci a unui amic din offline, pe care îl știu din facultate. N-aș fi știut că e ziua lui, dar m-a anunțat de dimineață facebook-ul. Înainte să vă explic cât mă poticnesc eu în urările de „La mulți ani!”, o să vă povestesc ceva scurt despre amicul meu de pe vremea când eram studentă.

Nu știu prin ce împrejurări aparent întâmplătoare, am fost și eu parte, în vremea studenției, dintr-un cerc de ciudați. A se înțelege – mirarea e că am fost parte dintr-un cerc, la cât de antisocială sunt. Că eram niște ciudați, e altă poveste. În alcătuirea cercului intram eu, Cudi, cea care în liceu purtase porecla „Bacovia” (de unde puteți deduce stilul vestimentar și atitudinea), Claudiu – un tip super bizar, super citit și inteligent, însă cu o înfățișare mai ciudată, Dana – o oltencuță din a cărei bidoane de ciorbă și borcane de zacusă ne adăpam și noi, pe când ni se terminau propriile resurse, Mircea – un alt băiat deștept și frumușel, mereu zeflemitor și tolănit crăcănat pe paturile noastre de cămin, băgător de intrigi și mare cititor de cărți, dar de maxim 1, 60 m. Mai era și amicul acesta care își serbează nașterea, un tip mai plinuț, cât să încape în el o ditamai inima de aur, omul lui dumnezeu cum se spune, dar care pe atunci trăia primele lui experiențe amoreze de gay. (Îmi place mai mult cum sună gay decât homosexual, sau „pe invers”.)

Mă rog, anii de facultate au trecut, relațiile s-au cam rupt, practic nu mai țin legătura decât cu acesta din urmă, adăugat în urmă cu vreo trei ani în lista de fb, după ce l-am întâlnit, întâmplător într-un magazin. Aici vroiam să ajung, să vă povestesc faza asta. Intrasem cu Mihai într-un Lidl să luăm niște vin și niște ciocolată, pentru că urma să mergem în vizită la o fostă colegă de muncă. Am pus în coș cele necesare și ne-am dus la casă să plătim, ca tot omul. Chipul tipului de la casă îmi părea tare familiar… Pitica a luat-o înainte, eu după ea printre case și Mihai a rămas în urma mea, punând ca distanțier între noi coșul de cumpărături. Tipul de la casă mă privea insistent, scana un produs, se uita pe sub sprâncene la mine, scana alt produs, se uita la Mihai… Dacă de obicei evit privirile insistente, de data asta ajunsesem să mă holbez și eu insistent la el… Și am rămas așa, uitându-ne unul la altul… „Cudi, tu ești?” „Da…”, am răspuns pe jumătate fericită, pentru că a mai durat vreo 5 secunde până să percutez cine era omul din fața mea. „Dumnezeule mare, ai rămas neschimbată!” În cele din urmă, recunoscându-l, am exclamat fericită „Nu pot să cred!”, dar el deja scria în grabă numărul de telefon pe spatele bonului și îmi pusese în mână un pix și un colț de hârtie, să i-l las și eu pe al meu.

Amicul meu se înroșise tot și eu eram măgulită că am putut să-i provoc atâta emoție. „Ea e Alexandra, fetița mea și el e Mihai, soțul meu”, am continuat eu cu prezentările. (Care soț devenise ușor gelos văzând că fac schimb de numere de telefon cu primul casier ce mi-a ieșit în cale.) Amicul n-a prea reacționat la faza cu copilul, dar se uita la mine mirat, apoi la Mihai, era vizibil încurcat. A dat mâna cu Mihai și râdea nervos și fericit, roșu ca racul cum era.

Câteva zile mai târziu m-a sunat. A început cu faza aia „îți povestesc ceva, dar promite-mi că nu te superi!”. Ce se întâmplase? Pe de o parte, a fost tare fericit să mă revadă, pe de alta, el pusese ochii pe bărbatul care urma la rând, bărbatul cu coșul din spatele meu, „genul lui”. A fost un fel de dragoste la prima vedere. Nu s-a prins că eram împreună decât când i l-am prezentat pe Mihai ca soțul meu, iar atunci i-a cam căzut cerul în cap… „E genul meu, e… ursuleț”. Cu telefonul la ureche am oftat adânc, realizând că nu pentru mine se înroșiseră obrajii amicului din facultate.

Iar acum e ziua lui. Oh, holly crap, iarăși trebuie să scriu o urare de „La mulți ani!”. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi dezertează neuronii când e rost de urări. Mama funcționează pe un algoritm cu care nu dă greș, ba chiar e amuzant să-l auzi a mia oară, ea spune mereu „ce-mi doriți voi mie, aia vă doresc și eu vouă!”. Și îi funcționează și în caz de aniversare, și de Crăciun, și de An Nou, și de Paște, de toate alea. E marcă înregistrată în artileria ei de vorbe de bine. În urmă cu vreo câteva săptămâni, iar a trebuit să spun „La mulți ani!” cuiva pe facebook și cum era Mihai lângă mine, l-am rugat să mă ajute cu o continuare.

„La mulți ani cu… Dumnezeu în gând!”, a spus-o rânjind pe sub mustața pe care n-o mai are. „Hai, bă, îți bați joc de mine? Zi și tu ceva… de Doamne-ajută!”

„La mulți ani… cu credință în Dumnezeu!”, a continuat el. „Serios, acum, chiar n-are haz”, și l-am lăsat să râdă de mine. „Mă descurc și singură!”

Rahat pe băț, că oricum aș da, ajung să zic „La mulți ani frumoși” – unde cu greu mă abțin să nu continui cu „și sănătoși”, că s-au întors la datorie cei doi neuroni responsabili cu rima idioților. „La mulți ani frumoși, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!”, și-mi vine să-mi dau cu capul de masă, pentru că și asta e luată de când lumea și sună comunist sau a urare electorală televizată. Băga-mi-aș.

„La mulți ani minunați! Ce-mi dorești tu mie, aia îți doresc și eu…” Shut down. Maaamă!

„La mulți ani senini (hopa, hopa, hai că-mi intru în mână) și multă… multă fericire” (căcat, începusem bine).

Dacă încep cu orice altceva decât „La mulți ani!” sună, nu știu, patetic, prea personal, prea, prea, prea. Trebuie să înceapă cu numitorul comun „La mulți ani!” și să continue cumva original, personal, ca de la mine la el. Nu pot să-i zic „La mulți ani, prietene!” pentru că n-am mai vorbit cu el de pe atunci, în urmă cu câțiva ani și să-l numesc prieten ar însemna să alterez, să devalorizez noțiunea de prieten. Și să-l numesc amic iar nu e bine, că parcă ar cântări prea puțin, pentru că îmi e drag de el…

Da, mai e puțin și vine Mihai de la lucru, aștept să se descalțe și-l rog să mă ajute. Stați că sună, și mai bine!

„La muți ani… ăăăăăăăă, ăăăăă, cu ….. fericire, ăăă și tot ce e mai bun. Nu știu….Ceva cu fericire, să i se îndeplinească dorințele și să fie fericit…” Eu: „Ești sigur cu îndeplinirea tuturor dorințelor? Că el ar fi vrut să ajungi ursulețul lui.” Mihai – „m-am gândit și eu la asta, ăăă…, mai bine nu!”, apoi a închis ca ultimul laș.

La mulți ani fericiți (AHA, AHA!!!) virgulă și numele lui! Am verificat, au zis-o alții 59.

Inspir, expir.

„La mulți ani trăiți la superlativ! All the best for you!” [Și pe astea le-am mai întâlnit cândva, dar mai rar și separat!]

Ha! Neuronii mi-au aprins artificii în cap, pe sinapse atârnă ghirlande, baloane și piñata, de jur împrejur – confetti. Niște idioți.

Voi cât de mult urâți urările?

83 Comments

  • Ethos 2017-06-13 Reply

    Păi și când îi spui cuiva “te iubesc”, nu seamănă cu toate teiubescurile spuse de la începutul lumii? Intenția contează, ceea ce îi dorești cu adevărat, nu cuvintele.

    După părerea mea, ai două soluții. Fie să nu-i urezi nimic, dacă crezi că o faci din obligație, că atunci sună fals, fie să-i urezi la telefon, nu în scris. Că pe voce se simte mai ușor când urarea e sinceră. Deși nu văd de ce un “La Mulți Ani” simplu, chiar și în scris, nu este bun. Dacă vine din inimă, atunci este perfect. Nu trebuie să fie ceva original -- sentimentele nu sunt originale, iubirea e veche de mii de ani, prietenia la fel.

  • Renata Carageani 2017-06-13 Reply

    Pe mine, când mă sună cineva de ziua mea, i-o iau înainte și-i zic „mulțumesc, și ție la fel!”, ca să-l scap de corvoadă.
    Cred că numai îndrăgostiții sunt capabili să scrie/facă urări iubitelor/iubiților cu inspirație. Poate chiar în versuri.
    Noi, ăștialalți, ne scremem 30 de minute, scriem, ștergem, până la urmă rămâne la mulți ani, Ixulică! Eu le urez celor de vârsta mea și mai avansați sănătate și celor mai tineri ca mine fericire. Ambele cu multă în față.
    Când trebuie să scriu o cerere sau o felicitare mă simt la fel: idioată.

    p.s.: Tipul de mai sus, Ethos, seamănă teribil cu Lotus. 🙂

    • Cudi 2017-06-13 Reply Author

      Renata, l-am întrebat acum pe Mihai care e cuvântul ăla care să exprime mărinimia, empatia, generozitatea unei fapte mărețe (în cazul de față -- a preîntâmpina urarea cu „mulțumesc, și ție la fel!”). Mi-a răspuns -- milostenie. 🙂 Nu sună bine, dar ai înțeles ideea.

      I-am spus și eu lui Mihai, râzând, ghici cine a comentat la noi! Când a auzit de Lotus, mai că nu a trecut prin pereți ca un buldozer, grăbit și hotărât, spre laptop. “Ce facem, ne luăm cuvântul înapoi?!”, a bolborosit el în timp ce îi trecea și acest nume pe lista comentariilor care se duc direct în gunoi.

      Deoarece conținea cuvântul “Ethos”, a ajuns și comentariul tău la gunoi. S-a dus automat acolo. Sper să n-aibă și comentariul meu aceeași traiectorie.

    • ketherius 2017-06-13 Reply

      Eu îi las să termine ce au de spus, nu de alta, dar poate aud ceva interesant ce pot refolosi 😀

    • ketherius 2017-06-13 Reply

      E drept, îmi place și să-i văd chinuindu-se.

  • Renata Carageani 2017-06-13 Reply

    Mi-a dispărut comentariul! 🙁

    • Renata Carageani 2017-06-14 Reply

      Mi-a apărut, am înțeles și explicația.
      keth, dacă în juma de secol n-a zis nimeni ceva interesant într-o urare telefonată, nu văd ce șanse am de-aici încolo.
      Îmi scapă ceva? Lothus nu mai are voie la voi? 🙂

      • Cudi 2017-06-14 Reply Author

        Renata, Lotus este pe lista neagră a comentariilor de pe la articolul cu halatele albe, concret -- http://ketherius.ro/2017/05/18/halatele-albe/#comment-12830
        Cam liniște pe aici în ultima perioadă, nu?

        • Renata Carageani 2017-06-14 Reply

          A-ha! Nu citisem tot, la halatele albe, cred.
          Și la el pe blog e mai liniște, de la o vreme. M-a plesnit rău, de curând, cu toată politețea și seninătatea de care e capabil. Eu l-am pocnit mai fără mănuși. N-a mai răspuns. Nu știu exact (nu că nu știu definiția, dar nu am reprezentarea digerată) ce e trollingul, dar dacă e ca Lotus, atunci e mai rău gripa pentru un bolnav de TBC.
          Cu Lotus personaj, s-ar putea face un horror psihologic de mare succes. 🙂
          Da, știu că citește ce zic și că nu e corect, e bârfă, dar m-a secat luni de zile cu bisturiul logicii lui false.

          • Cudi 2017-06-14 Reply Author

            De data asta s-a dus în gunoi pentru cuvântul “Lotus”. (Probabil va ajunge și comentariul meu la gunoi, dar îl voi scoate de îndată.)
            Mă bucur că nu s-a supărat nimeni pe noi pentru decizia asta.
            Sper că nu s-a supărat nimeni.

            • Elena 2017-06-14 Reply

              Nu cred că s-a supãrat nimeni, e blogul vostru și vi-l administrați cum doriți, dacã vă displace o persoană, cum nimeni nu e obligat și nu poate place pe toată lumea, și nefiind nici un contract la mijloc ca sã vã oblige să o tolerați în timpul vostru liber și neplătit.. . Nici Arleh -- varianta masculină a falsei harlechine nu mai e pe aici. Blocat?
              Totuși e și el un suflet de om, chiar dacă are păreri diferite de ale altora și un stil mai aparte și probabil că e deranjat, impactat, “rănit”. De obicei oamenii se întristează când sunt respinși, chiar dacă e din vina lor. 🙂

              • Arlech 2017-06-14 Reply

                Blocat doar de graţioasa ta prezenţă, cara mia. 😛

              • Harlechina 2017-06-14 Reply

                Nu sunt falsă, doar cameleonică, Ilenuţo. Complimente lui Vasilică!

                • Elena 2017-06-14

                  Mulțumesc Hhharlechinuțo! Vasilică se simte flatat. 🙂

                • Harlechina 2017-06-15

                  Bietul Vasilică! Se pare că nu-i obişnuit să i se dea atenţie! 🙁
                  Îl neglijezi, carevasăzică! 🙁
                  Sau vă ignoraţi reciproc?

                • Elena 2017-06-15

                  De obicei e plictisit. 🙂
                  Dacă aș mai fi avut un neuron, l-aș fi botezat Gicu. 🙂

        • Renata Carageani 2017-06-14 Reply

          Iar s-a pierdut comentariul…

  • Iosif 2017-06-14 Reply

    Personal consider ca a face o urare unei cunostinte,si penrtru ca aceasta sa aiba efectul scontat,este necesar sa te raportezi la persoana respectiva,punându-te în locul ei.Aceasta,doar în cazul când empatizezi într-o forma sau alta cu persoana respectiva. În rest toate cuvintele sofisticate vor fi goale formulari,lipsite de valoare,fara efect benefic asupra sufletului receptor,caruia-i sunt adresate urarile.

    • Cudi 2017-06-14 Reply Author

      Știu, Iosif, dar tot e greu.

  • Vero 2017-06-14 Reply

    Eu pe facebook scriu doar “La mulţi ani!” sau, cel mult, “La mulţi ani fericiţi!”.Şi câteodată pun 3 semne de exclamare, pe post de surle şi trâmbiţe. 😀
    La telefon spun “la mulţi ani şi tot ce-ţi doreşti / ce vă doriţi”. Dar nu le fac urări telefonice decât celor foarte apropiaţi. Nu cred că e nevoie de mai mult. Nici nu apreciez dacă se screme cineva să-mi ureze mie mai mult. E OK dacă şi-a adus aminte că e ziua mea, mă simt suficient de băgată-n seamă.
    Nu apreciez şi nu trimit urări sofisticate nici de sărbători. Nu consider că e locul potrivit pentru manifestarea creativităţii literare. Cei bântuiţi cu adevărat de talent şi-l folosesc în alte scopuri, mai utile şi mai plăcute pentru restul lumii. 😉

    Dar mi-a plăcut urarea unui editor către colaboratorii săi (scriitori şi traducători): “Să trăiţi, că-mi trebuiţi!”

    • Cudi 2017-06-14 Reply Author

      Mi-ai amintit, Vero, de cei care pun și câte cinci semne de exclamare după o urare, cu spații între ele. (” ! ! ! ! ! “)

  • klaus 2017-06-14 Reply

    Dau cu la mulți ani-ul dân gură doar pentru cei apropiați. Sau atunci când mă nimeresc bot în bot cu cineva care tocmai se sărbătorește. Scris, doar pe facebook sau sms. Atunci folosesc doar urarea, virgulă, numele. A, nu uit dă semnu’ exclamării, să nu existe dubii. 🙂

    • Cudi 2017-06-14 Reply Author

      Văzând cât de puțin frământați sunt bărbații de toate prostiile astea mărunte, mă întreb de ce oare, statistic, tot voi aveți o speranță de viață mai mică decât a femeilor…

      • ketherius 2017-06-14 Reply

        Avem alte prostii mărunte care să ne frământe, evident.

        • Cudi 2017-06-14 Reply Author

          Mai multe sau mai puțin mrunte decât femeile? Nu cred. O să-mi răspund singură, întrebător:
          Poate colesterolul prea mare, poate faptul că sunteți mai masivi decât femeile, poate faptul că vă asumați riscuri mai mari decât femeile?

          • ketherius 2017-06-14 Reply

            De exemplu:
            https://www.youtube.com/watch?v=in5hOiUGOMk

            • Elena 2017-06-14 Reply

              :)))
              Nostim filmulețul. Cred că trebuia să faci poze și pa degete, nu numai la masă.
              Pe ei orgoliul îi consumă. 🙂

            • Renata Carageani 2017-06-16 Reply

              Acu am văzut și eu pozele horror.
              Keth, e de mirare că mai există bărbați pe planetă, nu că trăiesc mai puțin decât femeile!

        • klaus 2017-06-14 Reply

          Oh, yeah!

  • Iosif 2017-06-14 Reply

    Cudi draga,fiind un iubitor si admirator al “Evei” aceasta superba entitate,(inger si/sau demon),nefiind si nedorind sa fiu acuzat de misogism,îti voi spune ca ea, “Eva” ,a fost creata la multa vreme dupa “Adam”,din “coasta” lui,iar “Adam” avea în grija,si era direct responsabil în fata lui Dumnezeu,de toata activitatea ce se desfasura în perioada aceea în “Gradina Raiului”,iar dupa ce Dumnezeu i-a facut ‘interventia chirurgicala’ a ramas cu aceasta ‘cicatrice’ în partea stânga,care azi s-a ‘infectat’ si Omul este într-o stare deplorabila,decazuta în toate aspectele existentei,din care doar sângele curs din coasta lui Hristos,în urma cu doua milenii îl mai mai poate vindeca si slava de pedeapsa blestemului…a moartii Sufletesti,prin respingerii harului gratuit,oferit de TATALtuturor celor ce ÎL vor accepta si-L vor crede pe Cel întrupat din Cuvântul Sau,Fiul omului,Hristos Isus…

  • Iosif 2017-06-14 Reply

    erata =*salva

  • klaus 2017-06-18 Reply

    Cudi, cum te-ai simți dacă nimeni nu ți-ar ura “la mulți ani” de ziua ta?

    • Cudi 2017-06-19 Reply Author

      Klaus, vorbești cu genul de om care își închide telefonul atunci când e ziua lui.

      • Fire 2017-06-19 Reply

        Eu nici macar nu am telefon ( pot fi contactata doar pe email ).

  • Fire 2017-06-18 Reply

    Eu ma simt prost de fiecare data cand mi se ureaza la multi ani. Siu ca e o maimutareala penibila si nu inteleg de ce respectivul ma pune in obligatia de a ma maimutari impreuna cu el ( sa raspund ca multumiri, zambete fortate, miau-miau ). Adica chiar nu isi poate vedea de treaba lui ?

    • Cudi 2017-06-19 Reply Author

      Fire, te înțeleg prea bine… Sunt puțini oameni, în afara familiei, cărora le spun “La mulți ani!” cu ocazia zilei de naștere. Și atunci, ca să evit stânjeneala reciprocă, o fac în scris, de regulă prin sms.

    • Renata Carageani 2017-06-19 Reply

      Eu, de ziua mea, îmi permit, cu nesimțire, să nu răspund decât cui am chef. E drept că, două-trei zile mai târziu, când răspund tuturor numerelor memorate în telefon, am parte de justificări și explicații fluviu. Adică sunt oameni care se scuză că au sunat și n-am răspuns! Rigorile relațiilor sociale mă lasă mută.
      Am făcut o gafă imensă anul ăsta, de ziua mea: le-am povestit colegelor de muncă ce fericit a fost Mili când am pus buchetul în vază, cum l-a distrus, cu voluptate, cu lăcomie, cum am măturat maldăre de frunze și petale, cum ne-am distrat amândoi o după-amiază întreagă. Mie mi s-a părut că sunt foarte comică în relatare. Lor li se lungeau fețele. Pe urmă mi-am amintit cât costă un buchet de flori și cum măsurăm bucuria cu care ne-a fost oferit, în zile-viață pentru florile deja moarte, când se făceau buchet.

  • Fire 2017-06-19 Reply

    Pai daca aidus buchetul de flori acasa, eu zic ca e bine, donatorii ar trebui sa fie multumiti cu atat. Eu cand primesc buchete de flori, le bag in primul cos de gunoi intalnit in cale, dupa e ma asigur ca nu ma vede donatorul. Cam asa se intampla cand donatorii fac cadouri ce nu ii intereseaza pe cadorisiti.

  • Cudi 2017-06-19 Reply Author

    Renata, Fire -- serios acum: suntem noi păsări rare și ne-o adunat soarta laolaltă-n virtual sau, de fapt, în general femeilor nu le plac buchetele de flori? Am mai întâlnit și pe la alte posesoare de blog repulsia asta față de florile rupte, oferite-n buchete… voite gingașe. “Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?” -- Nichita Stănescu.
    Adevărul e că nu am prea multe contacte virtuale, însă mai mult de jumătate dintre femeile în cauză nu salută cu încântare buchetele primite.

    • Fire 2017-06-19 Reply

      Florile sunt frumoase … acolo unde cresc ele si atat. De ce mi-ar trebui sa le pun in vaza ? Sau mai rau, sa ma trambalez cu ele prin oras pana ajung acasa ? Apropos … vara trecuta ma abordeaza o femeie pe strada care avea in mana un buchet imens de bujori si m-a intrebat daca imi plac florile ( eu eram de mana cu barbatu’meu, ca sa nu existe interpretari ).
      Femeia voia sa scape de flori si ne-am apucat de ras amandoua. Stiti cine a luat bujorii ? Barbatu-meu ! I-a dus acasa, i-a pus in vaza, i-a ingrijit pana s-au ofilit.

    • Elena 2017-06-19 Reply

      Eu fac notă discordantă pe aici, consider că florile sunt frumoase pe câmp, în casă, în grădină, oriunde. Înveselesc locurile și le umple cu parfumurile lor. Poți primi flori în ghivece, pe care ulterior le poți planta în grădină sau ține în casă. Crinii, că tot e vremea lor, sunt cel mai plăcut odorizant de cameră, natural. Sau caprifoiul/ mânuța maicii domnului. 🙂
      Și eu prefer să primesc zâmbete în loc de flori, o atitudine plăcută, să știe să se comporte și să-mi vorbească frumos, astfel încât să-mi vibreze sufletul, dar îmi place să primesc și flori uneori. 🙂 Bineînțeles că cel mai mult contează cine ți le oferă și cu ce ocazie.

      • Renata Carageani 2017-06-19 Reply

        Elena, în ce mă privește, nu faci notă discordantă, ești incompatibilă cu mine, la flori. Crinii și tuberozele îmi dau dureri de cap groaznice. De la parfumul mînuței măicuței domnului îmi vine să vomit, ca și de la cel de căpșuni. Despre trandafirii de dulceață ce să mai zic -- se învârtește lumea cu mine când le simt mirosul. De fapt, singurele parfumuri care-mi plac sunt cele bărbătești, cu condiția să fie foarte vagi. amărui, lemnoase.
        După mine, flori n-ar trebui să dăruiască decât bărbații femeilor iubite, ca mesaj. În rest, sunt un jaf inutil. 🙂

        • Cudi 2017-06-20 Reply Author

          Coco Chanel, parcă, zicea ceva de genul: o femeie fără parfum este o femeie fără viitor. Rahat. O femeie fără parfum e ca un crocodil fără pantofi sau ca un cal fără șifonier.

          • Renata Carageani 2017-06-20 Reply

            Cudi, ce să zică și Coana Chanel? Cu cât există mai multe femei care nu se parfumează, cu atât viitorul lui Coco e mai sumbru. Bine, fraza asta are sens la trecut.
            Părerea mea era, în tinerețe, că o pereche de țâțe mari și niște picioare ca lumea te pot propulsa pe fotoliul de prim-ministru. 🙂 Ani de zile am invidiat femeile cu balcoane generoase. Puneam în seama țâțelor toate eșecurile mele sentimentale. Până și buna mea prietenă, cu care a plecat soțul meu, deși avea niște picioare de călăreață la circ, avea, fir-ar să fie, țâțe mărișoare. Cred și azi că nu felul ei de-a fi, feminino-servil, uimită veșnic de măreția și puterea bărbatului pe lângă care-ți dai ochii peste cap a transformat-o în ulterioara lui soție, ci țîțele.
            Da, frate, mulți ani mai târziu, când un psiholog m-a întrebat ce detest la mine i-am zis -- normal! -- țîțele: sunt prea mici. Tipul a râs și mi-a zis că a observat, dar a uitat imediat ce am început să vorbesc. De-atunci vorbesc mult. 🙂

            • Cristina 2017-06-20 Reply

              M-ai pus pe ganduri Renata. Oare or fi existand statistici pe tema asta, ex rata de divort in randul femeilor fara țâțe? Si eu ma incadrez pe acolo…dar nu imi pare rau. Ma simt bine asa cum sunt.

            • Fire 2017-06-20 Reply

              Chestie de gust. Eu ma simt norocoasa ca nu m-am nascut cu ditamai ugerele, ca arata a naibii de scarbos ( din nou, chestie de gust ). Barbatu-meu zice ca el s-a ferit de fetele cu sani mari, ca dracu’ de tamaie, ca i se pare scarbos si lui.
              Am vazut la sora-mea cat de oribil e, cum transpira, cum atarna de la greutate, cum o incomodeaza in tot felul de chetii. No thanks !

            • Elena 2017-06-20 Reply

              Nu cred că sânii contează. Eu aș renunța la mărime, în fond sunt grăsime, pe o siluetă mai subțire. De obicei sânii mari sunt în posesia persoanelor care sunt peste silueta filiformă, slabe și cu kilogramele sub control, cele care au kilograme în plus au și sâni pentru că grăsimea se depune și acolo. Important e să fii împăcată cu corpul tău. Sunt bărbați și bărbați, gusturile nu se discută. Nu cred că o căsnicie se poate ruina din cauza sânilor, ci poate a rutinei, dispare iubirea, respectul poate, lipsă comunicare, nu au destule în comun, nu îi leagă foarte multe, nu există vibe bun, chimie fizică, psihicã, etc dar nu sânii. Nici a urechilor lui clăpăuge căci după o vreme nici nu le mai observi. 🙂

              • Cudi 2017-06-20 Reply Author

                Urechi clăpăuge, Elena? :))

            • Cudi 2017-06-20 Reply Author

              Fetelor, vă scriu rapid de pe frontul bucătăriei, că vin la cină lactovegetarienii ce și-au pierdut copilul din cauza noastră. Fac fasole și varză, la noapte dormim cu geamurile deschise. Revenind: și eu am țâțe mici. Și idioții, cretinii și stupizii ăștia de bărbați sunt influențați de țâțele mari, are dreptate Renata.
              Fire, bărbaților le plac ugerele mari -- ugere care se bălăngăne, care se lovesc între ele, care tremură ca piftiile, care se mișcă în sus și-n jos la pas repejor, ugere -- perne, în puii mei, asta-i excită. Și mie mi-a spus soțul că, vai, lui nu-i plac țâțele mari, mai îmi spune și-acum, moment în care îmi vine să-i arunc vaza cu flori pe care n-o dețin în cap.
              Dar să vă împărtășesc tragedia existenței mele: căci se poate mai rău decât să ai țâțe mici. Și anume, să ai țâțe mici și curul mare. 🙁

              • Elena 2017-06-20 Reply

                Eu zic să-l crezi totuși. 🙂
                Unele sunt apetisante din față, altele din spate, gen Jennifer Lopez. 🙂
                Eu una pledez pentru o moacă drăguță, o inimă bunã și o minte brici, deci dacă aș fi bărbat te-ai fi încadrat în genul meu.

        • Elena 2017-06-20 Reply

          Ador și liliacul înflorit care emană un parfum demențial.
          Mie îmi plac parfumurile, esențele -- uleiurile naturale, tot ce ține de aromaterapie. Și mie îmi plac parfumurile bărbătești purtate de bărbați, nu de mine. Un bărbat care miroase bine pentru mine e mai atrăgător decât unul care doar arată bine, nu neapărat cu un fizic de revistă, ci ca stil. 🙂

          • Renata Carageani 2017-06-20 Reply

            Elena, mie îmi place cum miros teii din fața blocului când înfloresc și Liliacul din spatele blocului, dar, de îndată ce mirosnele astea sunt transpuse la flacon, mă fac să vomit.
            În aromaterapie se folosesc esteri inferiori, de sinteză, care copiază întocmai parfumul natural al dlorii, fructului… Esterii inferiori sunt obținuți din acizi carboxilici cu catenă scurtă și alcooli la fel. Inferior se referă aici la numărul atomilor de carbon din catenă, nu are nimic peiorativ. 🙂
            De pildă, formiatul de etil e esența de rom.
            Altminteri, o sticluță de-aia de 10 ml ar trebui să coste o avere. Foarte puține firme fac aetheroleum-uri de uz intern, naturale, dar cu prețuri piperate. Și nu fac decât din plante ușor de cultivat, foarte bogate în esterii respectivi. Lavanda e un exemplu. Busuiocul, pinul, vanilia…
            O ședință de aromaterapie cu uleiuri volatile naturale ar trebui să coste cât o noapte la Burj al Arab. Și nu costă.

            • Elena 2017-06-20 Reply

              Și eu ador mirosul de tei, de salcâm..
              Da, știu, uleiul de santal autentic e cel mai scump, mai scump ca aurul, dar câteva picături de ulei natural în apa fierbinte de baie e un lux. Uleiul de lavandă e mai accesibil, deși toate au prețuri foarte mari. Există produse pentru fiecare categorie, la fel ca și mâncarea bio vs cea produsă industrial, sau haine…

    • Elena 2017-06-19 Reply

      P.S. Dacă tuturor femeilor nu le-ar plàcea să primească flori, cred că ar fi mult mai puține flori în lume. Dacă nouă nu ne-ar plàcea apa de trandafiri, de lavandă, uleiurile esențiale de lavandă, de ylang ylang, etc, nu s-ar mai cultiva câmpuri întregi de flori plăcut mirositoare de unde albinele își mai culeg polenul uneori. Știați că pentru 1 l de ulei esențial de lavandă se folosesc aprox 34 de kg de flori? Sau parfumații trandafiri de dulceață culeși pentru a ne parfuma cozonacii, pentru tradafirată sau oțetul de trandafir. 🙂
      Anul acesta mi-am făcut singură oțet de tradafir. 🙂

      • Cudi 2017-06-20 Reply Author

        Elena, e prima oară când aud de trandafirată și de oțetul de trandafiri. Trandafirata e un fel de vișinată cu trandafiri în loc de fructe? Nu are gust de parfum?

        • Elena 2017-06-20 Reply

          Da, tradafirata e un fel de lichior ca vișinata numai că în loc de fructe pui petale de trandafir de dulceață (nu orice tip de trandafir). Are un gust și un miros aparte, e bună. Hic! 🙂
          Unii fac trandafirată gen socată, eu nu am făcut și nici nu am băut pentru că de obicei mă satur de socată, tradafirul iese fix după ce înflorește socul. 🙂
          Oțetul de trandafiri îl poți face după rețeta clasică, cum se face și oțetul de mere cu miere, pe care eu îl fac de casă nu din considerente economice ci pentru că cel de magazin nu e chiar bio. Eu tai/toc merele cubulețe mici, le curăț de imperfecțiuni pentru că de obicei nu cumpăr mere de calitate, ci mici, urâțele, care mai au și viermi, le las coaja unde e bună și le pun într-un borcan de sticlă mare, între timp apa care a fiert, se răcește până devine călduță, dizolv mierea și un cubuleț de drojdie și o torn peste cubulețele de mere. Acopăr cu un tifon (are nevoie de aer) și îl pun 40 de zile la intuneric după care îl strecor. Poți înlocui merele cu petalele de trandafiri pentru dulceață sau cu cuburi de pere, îmi zicea o prietenă că de pere e cel mai bun, sau de gutui. 🙂
          Eu mai fac și doar punând petale de trandafiri în oțetul de mere gata făcut ceea ce îi dă o culoare roz și un parfum și gust mai bun. Petalele pot fi consumate astfel în salate, fiind conservate și având un gust foarte bun, nu mai zic de aspect. 🙂

          • Cudi 2017-06-20 Reply Author

            Nu știam că așa se face oțetul de mere, pare simplu, am să încerc și eu cândva. Mulțumesc pentru rețetă!

        • Elena 2017-06-20 Reply

          P.S. Se găsește și de cumpărat. Nu are gust de parfum, doar e un ingredient natural. 🙂

    • Renata Carageani 2017-06-19 Reply

      Nu suntem păsări rare, mai degrabă suntem duse cu căpuțu. 🙂

  • Iosif 2017-06-19 Reply

    Dedicatie pentru toate doamnele iubitoare de flori ! 🙂

  • Cristina 2017-06-19 Reply

    Si mie imi plac florile doar in gradina, pe camp, in natura, nu in vaza. Cat despre urari de ziua mea, nici eu nu am pretentii, iar sotul face si mai urat daca aude de “La Multi Ani!”. A tunat si ne-a adunat!

    • Cudi 2017-06-20 Reply Author

      Dacă așa stă treaba, Cristina, păi să tot tune și să ne adune!

  • Iosif 2017-06-20 Reply

    Citindu-va comentariile mi-am amintit de replica data soacrei,de catre un nepot de-al ei,într-un schimb de replici: “Matusica,dumneata esti o femeie tip barbat !” 🙂

  • Iosif 2017-06-20 Reply

    Norocul românilor din tara,ca-l au alaturi pe Vladimir Putin si liderii bisericii ortodoxe,care-i apara pe ortodoxi din Est de devierile de gen LGBT ! 🙂
    https://www.youtube.com/watch?v=Wq9KQExAaZE&w=853&h=480

  • Renata Carageani 2017-06-22 Reply

    Cudi, revenind la problema buchetelor (cu țâțele mici am rezolvat-o -- astea cu țâțe mici fac cuib de cuci pe blogul tău), o amintire anecdotică:
    Mă aflam la un grătar, pe un tăpșan montan, cu 4-5 prieteni. Știi cum e: acolo unde râul curge leneș-generos, malul pornește lin, face o câmpie care se cocoață un pic spre drumul național. Acolo se opresc toți grataragii lumii, fac focul în vetre perfecte, construite cu piatră din râu. La evenimente de-astea, eu construiesc vatra, bărbații aduc vreascuri și lemne, eu pregătesc haleala de friptură, dacă nu mai e vreo proastă printre noi. Atunci era. Una cu talente bucătărești incontestabile. Mă plictiseam. Beam whisky, fumam și dădeam semne de machire înainte de masă, așa că am plecat la plimbare pe pajiștea aia minunată, plină de buruieni, spre bucuria lui Lachi. Cum n-aveam nimic de făcut, am făcut un buchet de flori sălbatice și buruieni. Unul mare. Am tăiat un gât de pet și l-am făcut vază. L-am pus, cu buchetul, în mijlocul „mesei”. Hăpăiam la fripturile pricepute și trecusem pe bere,când s-a băgat în ciorbă o cuconiță din grupul vecin de grataragii: „De unde aveți buchetul ăsta?!”
    Era așa de alertată, că părea un comisar de la Salvarea Pădurilor.
    „Îl vreți? L-am cules d-aici, dîn zonă…”
    I l-am dat, cu pet cu tot, să ne lase în pace.
    S-a dus, buimacă, la grupul ei, tot uitându-se peste câmp: dă unde, mă, dă unde, că aici crește numa buruieni!

    • Cudi 2017-06-23 Reply Author

      Renata, eu am smuls, recent, mare parte din buruienile crescute în spatele casei, cu mici excepții:

      Le-am mărginit cu pietre, pentru a le evidenția. :))

    • Fire 2017-06-24 Reply

      Oh, Renata, mare adevar ai grait la faza cu proastele cu talente in bucatarie ! Eu cred ca gradul de prostie e direct proportional cu talentul in bucatarie ( la modul general vorbind ).

      Cand eram in Romania, mi-am facut prietena o proasta din asta, saraca era proasta cu crengi da’ cu suflet bun, aproape semianalfabeta, fata tanara ca simine atunci, insa facea niste prajituri din alea unguresti de se topeau in gura, ireal de bune ! Fata asta m-a invatat sa fac prajituri, ca sa nu mai balesc pe la unii si altii, ca alea de cofetarie au gust naspa. Foarte utile pe viata invataturile proastelor, garantez !

      • Harlechina 2017-06-25 Reply

        Dar…
        Dar, tot la modul general vorbind, odată ce ţi-ai însuşit cu succes utilele învăţături ale proastelor, începi să fii la rândul tău apreciată pentru talentele în bucătărie şi alte femei -- care nu şi-au însuşit mai sus-pomenitele învăţături -- spun despre tine că eşti o proastă! 😛 😆

        • Fire 2017-06-25 Reply

          Ce spun altii despre mine, este exact problema lor, nu a mea.

          • Harlechina 2017-06-25 Reply

            Atunci şi ce spui/crezi tu despre alţii e exact problema ta, nu a lor! 😀

            • Fire 2017-06-25 Reply

              Nici nu am afirmat altceva, Harlechina !

              • Harlechina 2017-06-25 Reply

                OK 🙂

  • Elena 2017-06-25 Reply

    Bingo!
    Nici eu nu cred cã o femeie care știe să gătească e proastă, din contra, poți spune că e deșteaptă și are un anume tip de inteligență care o ajută să îmbine cu succes ingredientele, să le așeze, etc. Aș zice chiar că “proastă”, sau mai degrabă nepricepută că nu îi merge mintea să facă o mâncare bună e cea care nu știe să gătească, deși poate în alte domenii e pricepută și strălucește. 🙂

    • Harlechina 2017-06-25 Reply

      Dacă nu ştii să găteşti, nu înseamnă că nu-ţi merge mintea, ci doar că n-ai vrut să-nveţi. (E valabil pentru orice alt domeniu.) Proastă eşti când te străduieşti să-nveţi, dar nu se lipeşte nimic de tine.
      Neştiutor şi prost nu sunt sinonime.

      • Elena 2017-06-25 Reply

        Nu am menționat nimic despre cele care nu vor să învețe să gătească ci despre cele care nu știu, nu le iese. E adevărat că dacă nu îți place să gătești se prinde mai greu de tine învățăturile din domeniul culinar. Oricum eu altceva am vrut să scot în evidență: referitor la ce zicea Fire, ea practic și-a construit un șablon mental ” cele care știu să gătescă sunt proaste” ceea ce, cred eu, e o preconcepție greșită. Ca să gătești bine e nevoie de o anumită inteligență, de anumite abilități, nicidecum de prostie. 🙂

        • Harlechina 2017-06-25 Reply

          Păi ziseşi că “‘proastă’, sau mai degrabă nepricepută că nu îi merge mintea să facă o mâncare bună e cea care nu știe să gătească, deși poate în alte domenii e pricepută și strălucește. 🙂” 😛

          Dar de data asta mi-s de acord cu tine, “ca să gătești bine e nevoie de o anumită inteligență, de anumite abilități, nicidecum de prostie.”

        • Fire 2017-06-25 Reply

          Elena, eu am zis ca majoritatea proastelor gatesc exceptional, in general vorbind. Tu spui, imi pui in gura ca as fi zis ca ” cele care stiu gati sunt proaste” . Pai eu nu am zis asa ceva ! Sau ma rog… unde dai si unde crapa !

          • Cudi 2017-06-26 Reply

            Fire, pe mine, când am citit prima dată comentariul tău, cu prostia direct proporțională cu talentul în bucătărie, m-a bufnit râsul, că așa am perceput și eu mesajul, mai categoric. Așa suna formularea, că inițial am avut impulsul de a mă uita în oglindă, pentru a contempla forma fizică a proastei. 😛
            Dar nu m-am necăjit pentru că știu că nu erai tu rău intenționată, ci pur și simplu așa ți-a ieșit formularea, care trebuie luată la modul general, nu individual. E amuzant, oricum.

            • Fire 2017-06-26 Reply

              Bine, mai incerc o data, Cudi : majoritatea proastelor sunt dotate cu talente in bucatarie ( legea compensatiei, presupun ). La tara sunt toate tutele, toate tzatzele semianalfabere majoritatea, gatesc de te lingi pe degete.
              Eh, daca te uiti in ograda cealalta, cu femei mai rasarite, o sa constati ca proportia talentatelor scade dramatic. Una e sa fii talentata si alta e sa gatesti ok, gustos, bla-bla. In general vorbind, cum am precizat, pentru ca exceptii sunt in ambele tabere.

  • Renata Carageani 2017-06-25 Reply

    Eu gătesc EXCEPȚIONAL când mi-e foame. Dar gătirile când ți-e foame trebuie să dureze maximum 15 minute. Deci: tai felii groșcioare de mușchi de porc, le sărez, le pun pe grătar, 2 minute. Le întorc, dau focul mai mic -- 5 minute. Despielițez o roșie, o fac cubulețe, adică o toc, aproape, pun piper colorat și pesto, un vârf de cuțit de unt și adaug borhotul respectiv pe carne. O mai las două minute. Mă încadrez în 10 minute.
    Să gătești o oră ceva care dispare în 15 minute, da, asta nu mi se pare inteligent.

    • Cudi 2017-06-26 Reply

      N-am gustat niciodată pesto, dar mi-ai făcut poftă de mușchi de porc pe grătar (cred că merge și pe tigaia aia tip grătar, ori cel puțin în felul acesta voi putea eu s-o fac) și cât de curând o să încerc și eu rețeta ta, întocmai.

      • Renata Carageani 2017-06-28 Reply

        Cudi, eu la tigaia cu efect de piatră încinsă (care e um rahat, exact ca teflonul) sau la aia cu teflon îi zic grătar, că stau la bloc, de unde grătar? Mai am unul așa-zis țigănesc, care gătește cu gust mai apropiat de grătarul cu lemne, dar te apucă pensia până se face o friptură.
        Dacă n-ai pesto (la noi e în supermarket, la borcan), poți folosi doar frunze de busuioc tocate mărunt. Atâta lucru bun mi-a rămas și mie de la italieni: limba și combinația roșii cu busuioc.

Leave a Reply to Iosif Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *