web analytics

Meșterul casei

De vreo două săptămâni tot măcăn eu că trebuie să decupăm niște iarbă în jurul firavului nostru tei, ca să ajungă mai cu succes apa la rădăcinile lui, că pătura groasă de gazon o cam înghițea pe toată. Lucru simplu: iei un cuțit și decupezi un cerc, un pătrat, o steaua lui lucifer împrejurul pomului, ceva de genul 50 cm diametrul. Aveam de gând să mă ocup eu de treaba asta, dar el nu și nu, că nu-i așa simplu să decupezi iarba în jurul pomului.

Mihai: stai, că trebuie să mergem la Lowes sau Home Depot să luăm separator pentru iarbă, trebuie să măsurăm, eventual să cumpărăm scânduri pe care să le înfingem în pământ, la nivelul ierbii, să nu cotropească iarăși perimetrul pomului etc. După lungi discuții, ieri s-a oferit să facem bruma de bine teiului și îmi pare rău că n-am făcut o poză să vi-l arăt: cu ruleta, cu scânduri, cu creta și măsurători și calcule… Până la urmă a ieșit bine, puțin asimetric (din cauza mea, firește, că n-am stat la mâna lui să-l ajut), dar frumos. A ieșit cu colțuri, pentru că vecinii aveau cercuri. Am mai avut în beci un sac cu scoarță de copaci, bună ca să absoarbă apa și s-o țină acolo, să nu se evapore de-aiurea.

Să vă mai povestesc ceva.

Treptele din casă sunt acoperite cu o mochetă crem, puțin mai groasă decât covoarele persane ce le aveam în România. Cred că meșterii au fixat mocheta pe treptele respective bătând cuie în ambele direcții: în jos, firesc, dar și de pe dedesubt, prin scândură, urmând ca vârfurile să le îndoaie cu ciocanul. Și mai cred că au bătut tare multe cuie astfel, de nu au izbutit să le culce la orizontală pe toate. Astfel că, în primele luni în casă nouă, am luat la înțepături în talpă și-n călcâie de mama focului. Urcam și coboram scările pe două voci, când un Au! scurt și ascuțit, când an Au! lung și mormăit. Ca refren, din ciclul – “Futu-i!” și “Băga-mi-aș!”.

I-am explicat lui Mihai că, în puii mei, uneori mi-e și frică să mai urc sau să mai cobor scările, că e cu cuie-terapie intensivă nesolicitată. I-am și pus primul ciocan găsit la baza scării, poate avea să se-ndure de suferința mea și să mă scape de surprize-surprize. În locul ciocanului, my dear husband mi-a explicat următoarele.

Fără vreun efort conștient, creierul meu avea să învețe, în timp, locația cuielor din mochetă și, în câteva săptămâni, cel mult, n-aveam să mai calc pe niciunul. Avea să devină un automatism călcarea pe locuri sigure: cumva, subconștientul meu urma să-și creeze o hartă cu suprafețe sigure de călcat și alea periculoase: un fel de buline roșii pulsatorii – piu-piu – cu stimuli dureroși de evitat. Stai liniștită mi-a zis Mihai, o să vezi că n-o să mai calci pe cuie, creierul rezolvă problema.

Am râs, el n-a râs, cică vorbea serios. Am ciocănit eu lunile următoare pe unde a durut mai tare, a pus umărul și subconștientul meu, iar acum îmi iau în talpă doar vreo două-trei cuie pe zi.

Și tigăile de teflon. Eu sunt de vină că stric tigăile de teflon! Până să vin eu, el le folosea doar pentru prăjit ochiuri de ouă și vestitul lui orez. Apoi a venit ardeleanca cu tocănițele și sosurile ei și se tot duc naibii, tigaie după tigaie. O tigaie de fontă e aur la casa omului, pe bune!

Țin minte că n-aveam tel când am venit în Canada. Căutam și eu un tel metalic, ca tot românul. A zis: nu, ăla nu e bun – îți trebuie tel de silicon și mi-a luat tel de silicon, de la Ikea. Două zile mai târziu, după ce am afumat o mămăligă pe foc cu telul din silicon, strângeam cu dragoste la piept un tel metalic de la Dolarama, mai bun ca orișice.

Nu s-a lecuit așa ușor, că a urmat făcălețul din silicon, altă aberație a vremurilor moderne. La puțin timp după, am găsit salvatorul “The ultimate massage roller” – dacă îl mai țineți minte.

Eh, îl mai tachinez și eu, dar Mihai e băiat bun.

Și mi-am amintit de tata. Fan lemn și fan crom. Mă duc să fac poză că vreau, trebuie să vă arăt ceva!

Ia priviți aici, ăsta e set pentru grătar (cred că funcționeză eficient și ca set de arme albe) făcut de tatăl meu, cu dedicație pentru Mihai.

 

Tata era fericit în atelierul lui, meșterind chestii. Tata era Binu, de la Sabin (nume popular pe la moți). Binu. Și a construit multe.

Citisem ieri pe fb o chestie, ceva de genul că băieții de ieri visau să construiască, pe când băieții de azi visează să cumpere.

17 Comments

  • Cristina 2017-08-19 Reply

    Tare faza cu cuiele in mocheta. Pai aia e acupunctura curata. Cam are dreptate Mihai, nu-i asa ca le ocolesti acum? Cam cum ocolesc eu clinica unde am facut acupunctura anul trecut. Am mers la acupunctura vreo 8 sedinte, desi imi planificasem sa fac 10. Cred ca dupa vreo 4, numai gandul ca ma duceam acolo, ma facea sa fiu si mai incordata si sa doara mai rau cand imi baga acele.Am rezistat pana pe la a 8-a si apoi am zis pas, nu e de mine, chiar nu ma mai pot chinui asa. Am incercat-o si pe asta, oricum, problema mea pentru care m-am dus, tot nu s-a rezolvat. Migrenele tot ma necajesc.
    Noi, cand am venit in Canda, aveam nevoie de polonic. Bai, si nu am gasit la Dolarama (ca ala era aproape de casa) decat unul mic, care cred ca era de servit puch nu ciorba, ca oboseai punand ciorba cu el. Il mai am si acum in casa si mereu rad cand imi aduc aminte de faza, caci ma gandeam ca pe aici s-o fi zicand “mananci rahat cu polonicul”, nu cu lingura, cum stiam eu ca se zice.

    • Cudi 2017-08-19 Reply Author

      Cristina, n-am încercat niciodată acupunctura și e horror pentru mine perspectiva ei. De altfel, n-am fost niciodată la fizio, deși mă tentează ideea unui masaj profesionist (de plăcere, nu cu rost medical). Îmi pare rău că ai migrene. Și pe Mihai îl durea și încă îl mai doare des capul, dar aparent am găsit cauza: ochelarii pentru lucru/citit. Oare nu ai și tu ceva probleme cu ochii și ți-ar trebui niște ochelari noi?
      Cu polonicul: când am venit în Canada aveam unul așa cum spui tu, mic. Și din silicon, bată-l vina. Apoi am găsit la Sobey’s unul metalic, clasic, ca-n România, să încapă în el gălușca de ardelean.

      • Cristina 2017-08-19 Reply

        Cudi, probleme cu vederea nu am, dar am mostenit migrenele si eu si sora-mea de la mama.

        • Cudi 2017-08-20 Reply Author

          Cristina, nu știam că migrenele se moștenesc. Îmi pare rău că ai durerile astea, îți doresc numai bine.

  • Iosif 2017-08-19 Reply

    Cudi,sper sa nu va suparati,însa gazonul ala parca-i produs la vre-o fabrica de iarba standardizata. În orice caz,nu cred ca este comestibil,pentru ierbivore.Parca tot mai fain îi prin Romania,unde creste natural într-o combinatie diversificata cu troscotel,musetel,trifoi,brusturi,papadie,urzici,scaieti si maracini si alte specii… 🙂

    • Cudi 2017-08-19 Reply Author

      Iosif, nu te contrazic, arată cum zici tu. Dar… N-ai tu idee câți scaieți, câte păpădii și câți mărăcini n-am smuls noi ca să arate cât de cât decent. Chiar ieri am mai tras o porție de smuls buruieni, așa, scurt, de o oră și jumătate. Și, Iosif, iarba noastră e ciufulită și rebelă, să vezi tu standardizare la vecini, zici c-au pieptănat-o și-au dat-o cu fixativ.

      • Iosif 2017-08-19 Reply

        🙂 🙂 :)…

    • ketherius 2017-08-19 Reply

      Comestibilă este, că o mai gustă câte un iepure, dar nu e prea gustoasă (iepurii preferă buruienile sau florile). În plus, dacă semințele de la plantele tale “neautorizate” ajung pe iarba vecinilor, e motiv ca ei să te reclame la primărie și să fii amendat.

      • Cristina 2017-08-19 Reply

        Aha, deci de aia am eu iepuri prin curte 🙂 Perfect adevarat, caci am abandonat lupta cu buruienile, ma multumesc doar sa tund iarba si atat. Pe la noi, nu cred ca iti da cineva amenda pentru buruieni pe gazon, poate doar daca nu tunzi iarba, si ai vecini care te “iubesc”.
        Acum, iepurii au trecut la tomate. Ochisem saptamana trecuta doua rosii date in parg, si azi am vazut ca au disparut. Il intreb pe sot daca a cules el rosiile, la care el imi arata langa gard o mana de seminte de rosii, aruncate ca dupa un festin copios.

  • Iosif 2017-08-19 Reply

    🙂 :)…

  • klaus 2017-08-19 Reply

    Io-s unul dintre băieții de ieri care nu doar visează ci și construiesc. :). Da’ dacă ești așa riști să fii catalogat ca fiind un român care prea se pricepe la toate :D.

    • Cudi 2017-08-19 Reply Author

      Klaus, am dedus că ești așa în urmă cu vreo câteva luni bune, pe când comentai pe la Renata ceva despre cum ai rămas tu cu fasolea nevândută.
      Tot respectul, rara avis.

  • Vero 2017-08-19 Reply

    Am acasă pe cineva din acelaşi aluat cu Klaus -- construieşte ce visează. 🙂

    • Cudi 2017-08-19 Reply Author

      Norocoaso!
      Uite, pentru că tot mormăie Mihai supărat pe aici că “l-am făcut de rușine”, că “am râs de el”, menționez/subliniez/ public că și soțul este un bărbat harnic, de nădejde și, mai ales, amator de construit chestii. A construit masa (http://ketherius.ro/2017/06/10/masa/), iată ce exemplu elocvent măiestriei sale! A construit și gardul, a construit și o scară de lemn pentru ușa din spate și este expert în tetris.

      • Vero 2017-08-20 Reply

        Mihai va construi mai multe chestii când va fi un tânăr pensionar, cum e acum bărbatul meu. 🙂

      • castanman 2017-08-20 Reply

        Te risti, Cudi, stiu o multime de femei care cauta un barbat de genul lui Mihai, mester si tetrisian…Sa nu l lasi sa raspunda singur la comentarii 🙂

        • Cudi 2017-08-20 Reply Author

          Îmi asum riscurile, Castanman, unde mai pui că sunt și bărbați care caută inși ca Mihai…

Leave a Reply to Cristina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *