Ieri a fost ziua cea mare: party-ul piticei. Ne-am trezit devreme, am mai făcut o tură de curățenie, am mai făcut un inventar al proviziilor ca să fim siguri că nu rămânem fără ceva esențial – și totul devine esențial când petrecerea este în desfășurare.  Și “am făcut” trebuie citit “Cudi a făcut și eu nu i-am stat în drum” – #sasestie.

Apoi am plecat să aduc tortul. Tort pe care l-am comandat, alatăieri, cam așa: am început cu “hai la cooperativă să vedem dacă au tort mai bun, că ne-a zis Dan că acu’ vreo zece ani îi plăceau prăjiturile de acolo“. La COOP, într-adevăr, aveau mai multe feluri de tort, dar fetele nu se puteau hotărî la unul – unul era prea alb și n-avea căpșuni, altul era prea negru, altul era plin de frosting (cremă de zahăr pudră) și colorant… Îl chem pe adolescentul care servea la prăjituri și-l luăm la descusut – cu ce e ăla, ce cremă are ălălant, cum e blatul pentru cel cu ciocolată etc. Băiatul părea să aibă răspuns la toate întrebările, ceea ce am considerat să fie un semn  bun.

După ce ni s-au amestecat toate în cap, am zis “hai să gustăm, să vedem dacă ăla ar fi bun“. Ok, gustăm, dar ce? Că prăjiturile felii nu erau exact din torturile care ne interesau. Îl chem pe băiat înapoi și îi zic: “vreau o felie din ceva care este cel mai apropiat de tortul ăla”. “Ok, zice el, ăsta e cel mai apropiat, la cremă” și-mi arată ceva. “Dar ăstălant are blatul mai asemănător“, adaugă el foarte serviabil. Eu, nespecialistul la prăjituri, aleg felia care are cel mai asemănător blat. Ies triumfător cu ea afară, să o gustăm și îi povestesc lui Cudi ce am cerut. Reacția ei a fost: “Trebuia să o iei pe aia ce semăna la cremă, nu la blat, crema e mai importantă!“. Norocul meu a fost că Bobo s-a declarat satisfăcută și a zis că vrea ceea ce am gustat.

Mă întorc înăuntru să mă asigur că or să aibă și mâine un tort de care am gustat. Băiatul îmi pune în mână un formular de comandă și-mi promite că o să fie tortul gata la ora potrivită – dacă îl comand. Comand, ies, plecăm cu mașina și le dau fetelor vestea: “Am comandat tort!” Cudi răspunde, resemnată: “O, Doamne!“.

Cu vreo două ore înainte de sorocul stabilit pentru ridicarea tortului, primesc un telefon: “Ce fel de buttercream să folosim la tort? Ce culoare să aibă? Ce fel de ornamente să aibă?” Am zis să îl orneze cum știu ei, dar să îi placă unei fetițe de zece ani. M-am dus, apoi, să-l iau și am primit asta:

Acasă a fost primit foarte bine tortul, cu speranța secretă că gustul nu va fi departe de aspect. Oricum, ca să fie sigură că o să aibă un tort bun, pitica a cerut ca, neapărat, mami să îi facă un tort tiramisu, preferatul nostru. Și mami, întru fericirea generală, ne-a făcut un tiramisu legendar, din cele de care mănânci și mănânci și iar mănânci – singurul tort din care am mâncat toată porția ever. Poză n-am, că n-am apucat…

Apoi au venit invitații – copiii. Au sosit pe rând și, cum veneau, treceau de masa cu dulciuri

și se opreau în jurul mesei cu pizza. Când au ajuns la ultima cutie de pizza, au trecut la dulciuri, apoi au plecat la joacă. N-am apucat să facem trei runde la Holodome, că vin copiii “putem să ne jucăm afară?” Sigur, le arătăm ușa, le scoatem pături de picnic și-i lăsăm pe iarbă. Aparent, peluza și curtea noastră nu le-au fost de-ajuns, că piticei i-a venit ideea să mergem în parc. Invitații s-au împrăștiat ca potârnichile să ceară aprobare pentru deplasarea în parc. Deci parc să fie! Ne-am dus, i-am lăsat să se dea fiecare în ce-au putut, apoi i-am adunat și am jucat un fel de dodge ball, cunoscut de noi ca rațele și vânătorii. Regulile au fost un pic variabile și neclare, dar a fost voie-bună și mișcare în soarele fierbinte și uscat de Calgary (nouă ne lipsește cel mai dens kilometru de atmosferă), de ne-a lăsat cam așa:

Când și-au revenit, au mai dat o rundă de joacă, apoi tort, apoi joacă și, uite-așa a zburat timpul și au început părinții să îi cheme înapoi.

Una peste alta, emoții, agitație, entertaining și supraveghere pentru copii – toate astea ne-au epuizat. Adică m-au epuizat pe mine, pentru Cudi a fost just another day.

And another:

Ziua a trecut bine, azi, ca să ne revenim, am început pe multiple planuri – sarmale (ca să ne dregem după torturi), transformat mastercard-ul primit de pitică în cadouri, grădinărit, landscaping – am pomenit că transformăm curtea din spate din maidan în curte cu gard, peluză și loc de picnic?

Dacă vă-ntrebați cine a mânuit cazmaua aia și-a săpat toată curtea, ei bine, răspunsul este “nu eu”. Cudi a făcut toată munca, eu doar am venit seara și am desfășurat covorașele de iarbă. Acum suntem în faza de negocieri – unde punem grătarul, unde punem masa, unde punem gazebo, unde facem focul etc.