[Articol scris de Klaus]
Bogracs îi zic ungurii, o fi și gulaș românește, habar n-am! E mâncarea cu mai mult de o mie de variațiuni pe temă, imaginația o folosește fiecare numărând câți halitori șterg la sfârșit ceaunul cu pită.
Hai, vorba multă…
Ingrediente. Urăsc capitolul ăsta, niciodată nu iese cum vreau. Ceapă 1 kg, morcovi la fel, juma’ de kil pătrunjel rădăcină, o țelină și o gulie mare, gogoșari sau ardei (preferabil roșii) – cel puțin juma’ de kil, o varză roșie mică. Varza poate fi și albă sau creață. Da’ culoarea contează la haleală. Le mărunțiți manual sau mecanizat, nu contează. Rezultatul ar trebui să arate așa:
Ce vedeți verde p’acolo e ceapa pe care n-am scos-o și a dat din cozi pe toamnă. Asta e, sunt leneș!
Se pune ulei, cam 250 ml, sau unsoare de porc. Și se călește tot amestecul ăla la care ați belit ochii mai sus. Eu prefer unsoarea.
Salvați fotografia asta pentru că așa trebuie să arate amestecul înainte de a completa cu apă.
Nota bene: uneori mai călesc și carnea da’ nu-i musai.
Deci am băgat apă. Amu băgăm și afumătura.
Dacă la călit musai să stai cu ochii pe ceaun ca pe butelie, după ce ai băgat apa, în cazul de față vreo șase litri, poți să-ți iei nevasta la dans sau invers. Băutul e obligatoriu! Am uitat să spun asta da’ se subînțelege 
.
Cazul de față e oleacă special. Am avut afumătură de casă, de aia am băgat-o la fiert mai repede. Dacă o cumpărați o puneți deodată cu carnea macră.
Eu am adăugat carnea, rasol de porc în cazul de față după o oră.
De nevoie se poate completa cu apă, fiertura trebuie să să cuprindă și ingredientele ce urmează:
Ce vedeți mai sus e o, nici nu știu cum s-o numesc! E o masă veche acoperită cu o față de masă cusută manual de bunica mea.
Ptiu, drace! E singurul căcat produs industrial pe care-l folosesc. În borcan am pastă de gogoșari, produs loco. Le adaug când carnea e pe jumătate fiartă.
Au trecut vreo trei ore și ajungem la mazăre. O pun mereu înaintea cartofilor să nu am surprize că rămâne nefiartă. Ignorați gheața din imagini, ăsta-s eu, voi nu faceți la fel!
Cam în vremea asta adaug și o căciulie mare de usturoi zdrobit.
Cartofii:
Vreo două kile.
.
Dacă vă iese ceva ce seamănă cu ce vedeți mai sus înseamnă că ați reușit.
P.S. N-am spus nimic de sare, eu o adaug cât mai târziu posibil, ciolanul afumat a stat în saramură și elimină sarea în timp ce fierbe! N-ați uitat să puneți bulionul sau pasta de roșii, nu? Odată cu frunzele de pătrunjel, da?
În loc de later edit…
Țineți cont de proporții, ceaunu’ din fotografii l-am botezat T 50 (litri), parodie după tancul rusesc. În imaginea finală avem cam 30 litri de haleală.
Post scriptum la post scriptum… dacă e bun nu socotiți standard porția de 400ml! O să mănânce ca nebunii! Dacă aveți încredere în bucătarul din voi calculați 1000ml/persoană. 😀
Am mai pus pe foc și după. E noiembrie, e seară și ăștia de și-au umplut burțile au mai stat două ore doar din cauza focului.
Faceți foc în inimile voastre! Spor la treabă!
Klaus
22 Comments
Eu am avut majoritatea ingredientelor din producție proprie. Dar și cu cele din comerț o să vă salute ficatul cu ghionturi :D.
Mihai deja se bucură pe aici: “pastă din aia ungurească avem!”. :))
Mai greu e cu restul ingredientelor. Îndeosebi cu piciorușul ăla.
De porci puteți face rost, măcar de segmente din ei :D. Eu îl învăț să facă afumătoare. Rumeguș să fie! 😀
Klaus, să vă fie de bine! Pe noi ne-ai băgat în pofte grele… De ciudă și din lipsă de ceaun, Mihai a hotărât că sâmbătă face răcituri la aragaz.
Și răciturile trebuie să fie limpezi, fără gelatină! Aștept poze. 🙂
N-am pus niciodată gelatină în răcituri, Klaus. Oricum, Mihai le face mâine, eu nu voi fi acasă, așa că el va fi maestrul bucătar.
Mintea mea a reacționat la două chestii: gulia și fața de masă. Iubesc gulia. Splendidă față de masă. Iar gustul meu ar fi schimbat mazărea cu fasole. Dezmăț cu ceaun, afumătură și foc de lemn. Bravo vouă.
Referitor la gulie: și mie îmi place tare mult. Noi (cum am văzut la părinții și bunicii mei) o folosim în ciorbe, în fel și fel de mâncăruri -- gătită. Aduce un plus de gust, așa cum face țelina, morcovul etc. M-am mirat când soțul meu și soacra s-au uitat ciudat la mine când m-au văzut folosind astfel gulia. Ei sunt de pe lângă Dunăre și abordează gulia ca un fel de ridiche, o consumă crudă. M-am bucurat să văd că și Klaus o fierbe după cum știam și eu, e un fel de confirmare a obiceiurilor noastre culinare.
Legat de fața de masă -- și eu am remarcat-o. E foarte frumoasă. Câtă istorie culinară o fi adunat ea?
Fața de masă e foarte veche dar a stat multă vreme în dulapul bunicii. În vremurile vechi erau puse la păstrare pentru oaspeți de seamă.
Gulia, în special aia verde, e o minunăție. Face o mătușa de-a mea o mâncare de gulioare de-ți bați pruncii :D. Am și uitat că-mi propusesem să experimentez rețeta.
Albinuță, avem și fasole verde pusă la borcan, cu legume, vreo cincizeci de litri. Să știi că mă gândisem la un moment dat să fac ceva la ceaun cu fasole verde. O facem și p’aia!
Si cu burbonu ala ce e, bai, acolo?!! Tu esti mai rau ca aia de la Coca Cola, umbli cu ingrediente secrete… Adica, sanchi, faceti si voi, dragii mei, puteti sa repetati pana va ies ochii din cap, ca oricum n-o sa va iasa ce trebuie, ca n-aveti ingredientul secret si mai ales nici nu stiti cat se toarna si mai ales unde!
De la mine ai o bila neagra, treaba ta!
E adevărat -- în poza cu mazărea se vede, parțial, un pahar cu licoare de origine necunoscută. Not fair!
Bilă neagră? :)). Mă gândeam că dai ceva de băut. Ce-ți văzură ochii p’acolo-i cadou. Nu se refuză :D.
Numai mâncăruri pentru bipezi pe-aici (SF pentru bipezii mei, că nu stau ei atâta prin bucătărie)! Pisicile cu ce le ospătaţi? Klaus, Cudi?
Chițurina, Simon poftește doar la boabele lui:
Am încercat cu de toate, nu vrea și nu vrea. În schimb, are o fascinație aparte pentru apa din paharele noastre sau din wc-uri. 🙂
Înseamnă că Simon e o idee mai mofturos decât mine! 🙂
I am pleased! 😀 (Am zis în engleză ca să înţeleagă şi el.)
Sper să-şi dea bipezii mei seama ce mâţă cumsecade sunt eu! Halesc şi din pliculeţ, şi ceva peşte (păstrăv) din farfuriile lor, am băut şi lapte din cana bipedei -- doar câteva înghiţituri; când mi-a oferit tot ce mai rămăsese, am refuzat! Nu mă las îndopată!
Matriarha e Kitty, neagră ca noaptea. E superbă. Cri-cri alias bugs-bugs 😀 un motănel superb, Scriciu, un hoțoman portocaliu și bolnăvicios, Semiluna, o vânturoasă cu jumătate de față portocalie, Vero, doar o vânturoasă, Dinu un portocaliu tărcat cu alb care n-a vrut să stea unde l-am dat de pui. Plus încă cinci gomboți de pui de mâță la care n-am apucat încă să le rețin numele dat de fete :D.
Cam așa e și la mine. Sper ca imaginea să poată fi mărită prin click.
” rel=”nofollow”>
Mda. Nu e cazul. Mereu greșesc ceva.
În privința asta, Vax-Albina, noi suntem monoteiști. 🙂
Chiță, mâțele mele-s niște nehalite sălbatice. Bagă la mațe tot, ca la concurs. La câte avem nu prea au de ales :D.
Şi eu tot nehalită eram în casa părintească, când o împărţeam cu alţi 6 mâţoi mici şi cu 4 mâţe mari. Dar m-am… emancipat. 😀 La începuturile convieţuirii mele doar cu motanul Grişka, bipezii ascundeau mâncarea lui, ca să n-o halesc eu. Acum o ascund pe-a mea, ca să n-o halească el. (Vorbesc de mâncarea aşa-zisă umedă, boabele sunt la discreţie.)