Oh, da!
Cu dimineaţa-n cap
Ţi-am cutreierat plajele fiinţei
Deşi orbisem pur şi simplu,
Te pipãiam ca pe o maree drogatã.
Cu braţe de spumã peste fiecare celulã
Golindu-ţi scoica urechii de murmurul nisipului,
Uluit cã eşti insuportabil de vie.
Magia cuvântului bate contra vântului,
O sã luneci la noapte din pielea de şarpe
Ca o magicã vâlvã, steaua novã Cudi,
Iar eu o sã rãmân cu atingerea genelor tale
Pe care nici nu pot sã mi-o amintesc
Fãrã sã mor de dorul tãu dimineaţa.
Fãrã sã-mi intuiascã nici de departe nebunia, un om mi-a putut scrie astfel, privat de ipostaza atingerii. Şi totuşi… sunt. Sunt o stea novã, bat contra vântului, murmurul nispului tace, ştiu sã lunec fãrã vânãtãi şi, pentru un timp, vreau, de dragul terapiei experimentale, sã mor cu fiecare rãsãrit (Κάθαρσις). De dragul fiicelor bunicii lui Orfeu şi, evident, al meu.
4 Comments
Yes, you are, sweet Cudi!:)
:)) Iupiii!
Nts, nu-mi place. (melodia)
Nimic nou. :p