Ben Hur — O poveste despre Hristos — prezinta destinul unui tanar evreu pe nume Iuda — fiu al printului Ben Hur din Ierusalim, a carui viata ia o turnura dramatica in urma unei intamplari stupide: aplecat fiind peste un parapet in dorinta de a privi legiunea lui Gratus, o caramida s-a desprins sub mana sa si a cazut in capul procuratorului. Mama si sora sa au fost intemnitate, averea confiscata iar el transformat in sclav vaslas pe o galera romana, cu speranta dusmanilor ca astfel isi va afla sfarsitul. Ben Hur are insa norocul de a-l impresiona pe tribunul Quintus Arrius, pe care il salveaza de la moarte — drept rasplata romanul il infiaza si dupa moartea sa, evreul mosteneste averea tribunului. In tot acest timp, eroul nostru a sperat sa dobandeasca influenta care-i sa permita in timp sa dezlege misterul sortii mamei si surorii sale, si, totodata, sa le razbune chinul. Pe parcursul cartii Ben Hur isi castiga cativa buni prieteni, care, fiecare in felul sau, il incurajeaza in scopul sau — de a-si redobandi familia si de a-i face sa plateasca pe cei care i-au furat viata — este vorba de Simonide — un vechi slujitor al tatalui sau si fiica acestuia, Esther, Malluch, Balthasar egipteanul, unul dintre cei trei crai de la rasarit, precum si seicul Ilderim cel Generos — in numele caruia il invinge pe arogantul roman Messala (vechi prieten din copilarie dar si cel care a complotat la intemnitarea mamei si sorei lui Ben Hur), intr-o cursa de carete.
Messala este invins, ba chiar schilodit pe viata in urma intrecerii din circul roman, insa impreuna cu fiica egipteanului Balthasar — Iras — planuieste un nou asasinat asupra lui Ben Hur. Acesta scapa, dar fara a da de inteles dusmanilor ca ar mai fi in viata — pleaca prin urmare in Ierusalim in cautarea familiei sale. Cele doua femei, mama si Tirzah — sora lui Ben Hur, scapa cu viata in urma aniilor de intemnitare, sunt vindecate de lepra de Hristos si isi vor revedea, in cele din urma, fiul si fratele.
Acesta ar fi, in mare, destinul lumesc al lui Ben Hur, dincolo de acesta, aflandu-se cel mai de pret destin al sau, si anume cel spiritual. Autorul intersecteaza povestea eroului nostru cu cea a lui Isus, romanul debutand cu vestea nasterii Mantuitorului, pentru ca la sfarsit sa ni-L releve rastignit pe cruce. Sclav fiind si inlantuit, Ben Hur primeste apa din partea Mantuitorului si, desi este marcat de acest moment nu intuieste importanta lui. Mai tarziu, cand afla ca Mesia traieste si va fi Rege al iudeilor Ben Hur isi inchipuie ca acest Rege venea pentru a da jos Roma, pentru a guverna lumea pamanteasca si, in acest sens, eroul nostru socoti — in firea lui razboinica, curajoasa — ca trebuia sa stranga o armata ce sa-l slujeasca pe Rege si sa-L ajute a-si implini misiunea. Balthasar egipteanul este cel care ii explica in ce consta adevarata Imparatie a lui Mesia, insa Ben Hur va intelege cuvintele inteleptului abia cand Hristos va fi fost rastignit: “…Caci atunci vei fi gasit ca nevoia unui Mantuitor e mult mai mare decat nevoia unui rege si Cel pe care mergem sa-L intalnim nu va mai fi in sperantele tale un razboinic cu sabie sau un monarh cu coroanaµ.
Citind acest roman am fost impresionata de viata tumultuoasa a personajului principal, de evolutia sa de la o viata de huzur la una de sclav si viceversa, dar mai ales de evolutia sa interioara, de maturizarea sa spirituala. In cele din urma, Ben Hur intelege ce fel de Rege este Hristos, ce este Imparatia acestuia, ce promite ea si care este locul sau in acest plan divin. Cu certitudine, Ben Hur a fost mantuit.
Dincolo de toate acestea, de povestea uluitoare inchipuita de Lew Wallace, nu ma numar printre cei care aseaza acest roman printre cele mai reprezentative ale literaturii universale — stilul autorului fiind unul diferit preferintelor mele. Povestea insa — este una demna de o ecranizare de Oscar (nu am apucat sa vad filmul, din pacate), cinefilul fiind astfel scutit de descrierile, imi permit sa-mi exprim punctul meu de vedere, oarecum plictisitoare. In rest, numai de bine!