Când vine vorba de orez, pofta îmi fuge la pilaful tinereților mele, cu ceapă, ardei, morcov ras, bucățele de ciuperci prin el, pilaful acela plin de legume și culoare (și care necesită orez banal, oval înspre rotund, ba chiar și o spărtură de orez – nu lunguieț, nu nelipicios). Lui Mihai, în schimb, când vine vorba de orez, pofta îi fuge spre orezul chinezesc, prăjit puțin cu fâșii de omletă, cu ceva boabe de mazăre, porumb și câteva urme de alte legume – în cele din urmă stins cu sos de soia (și care necesită orez lung, preferatul lui Mihai – orez Jasmine). Zilele trecute mi se făcuse și mie o umilă poftă de orez ca-n România, pilaf clasic. N-aveam orez în casă, așa că urma să cumpărăm.
Și mai ieri, pe când umpleam noi coșul în magazin cu toate alea de care-aveam nevoie prin casă, am comis-o să-i zic lui Mihai că n-avem orez și, prin urmare, trebuie să cumpărăm orez. Nu mai avem orez?, a întrebat luminându-se la față spre groaza mea, că știam ce urmează. A luat viteză la cârma căruciorului de cumpărături, oprindu-se brusc și strategic în fața rafturilor cu orez. Uite, au Jasmine la sac de 8,2 kg! (mereu au). Da, dar am tot mâncat din ăsta, i-am răspuns, și nu-i bun pentru pilaful ca-n România. Mie-mi trebuie cu bob oval spre rotund, orez simplu, din acela lipicios. În plus, e mai ieftin cum zic eu și ne ajunge o lună, dacă luăm la pungă de 1 kg. Nu e mai ieftin la kg, dacă luăm la sac e mai bine, a continuat el cu nu mai contează ce calcule matematice. Plus argumentul că am mai avut un sac și ce bine ne-a prins, că ne-a ținut 10 luni – ceva de genul. Ia ce orez vrei, am încheiat eu temporar resemnată.
Răbdarea m-a ținut până la mașină. Pe drumul spre casă i-am explicat cu ciudă că orezul lui chinezesc iese mai bine cu orez Basmati, că acela e mai nelipicios decât Jasmine și dacă chiar vroia un orez bun pentru genul lui de… orez, Basmati ar fi fost cea mai bună alegere. Eu aș fi vrut un kg de spărtură de orez, ca să fac pilaf ca-n România, băga-mi-aș piciorul! Nu un sac de Jasmine!
Cred că l-am futut binișor la cap pe tema asta, că a doua zi a intrat mândru pe ușă cu o plasă în mână, zicându-mi că e pentru mine, e special pentru mine… Înăuntru – 1,8 kg de orez Basmati, calitatea I. O pulă de cal, omule, ăsta e pentru orezul tău chinezesc, ce naiba a fost în capul tău?
Păi tu ai zis că Basmati e cel mai bun orez, asta ai zis!
…
Acum am în cămară 10 kg de orez lung, nelipicios, fițos și ioc pilaf românesc.
Și mi-e puțin frică să dau publish acestei postări, că poate citește, îl ia cu remușcări și îi vine ideea de a-mi mai face o surpriză.
14 Comments
De când OMUL a fost împartit în doua entitati “Adam+Eva”(barbat+femeie), a aparut între ei un conflict perpetuu,milenar numit “sarpe” a carui “samânta” nu poate fi distrusa decât prin “samânta femeii” Fiul omului,Hristos… 🙂
“Femeile se îngrijoreaza întotdeauna în legatura cu lucrurile pe care barbatii le uita;barbatii se îngrijoreaza mereu în legatura cu lucrurile pe care femeile si le amintesc.”
“Femeile se casatoresc sperând ca barbatii se vor schimba. Barbatii se însoara sperând ca femeile nu se vor schimba. Inevitabil,ambii sunt dezamagiti.” -Albert Einstein --
“Barbatii se casatoresc fiindca sunt obositi. Femeile fiindca sunt curioase. Ambii sunt dezamagiti.”
“Fata unui barbat este autobiografia lui.Fata unei femei este opera sa de arta.” -Oscar Wilde --
Iosif, m-ai impresionat cu comentariul ăsta. Dintre cele patru citate, cred că primul reflectă cel mai îndeaproape situația noastră conjugală. O să mi-l amintesc… 😀
Cudi draga,prin comm. anterior am vrut sa scot în evidenta Hristosul,Calea spre Adevarul Absolut,si spre autentica Viata,care nu are alte scurtaturi sau variante ocolitoare,decât IUBIREA neconditionata,sacrificatoare,fara prejudecati,manifestata paradoxal în urma cu doua milenii prin jertfa Mielului lui Dumnezeu,aceasta sublima si tainica trecere,(spatio-temporala) de la Legea ceremoniilor (meritocratiei omului) religioase,aducatoare de moarte, la Noua Lege a darului suprem oferit gratuit de Dumnezeu Tatal,prin harul,mila,si îndurarea Lui fata de omul creat dupa chipul si asemanarea Sa “legea Duhului de viata în Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii.” …
https://biblia.resursecrestine.ro/romani/8
Ha, ha…eu de multe ori am constatat ca my hubby nu e atent la detaliile care i le furnizez (prima data cand ne-am dat intalnire undeva la o intersectie, el astepta pe un colt, eu pe altul).
Eu am luat orez italian cu bob rotund. E mai scump decat cel cu bobul lung, insa la orez cu lapte nu prea merge cel cu bobul lung.
Cred ca asta e: https://www.walmart.ca/en/ip/aurora-arborio-rice/6000197049814
Mie orezul Basmati nu imi place ca are un miros.
Have a rice day! (http://www.haveariceday.com/all-about-rice/rice-types)
Cristina, dacă țin eu bine minte, am folosit orez Arborio când am făcut (de două ori) risotto, la sugestia unor prieteni. Pilaful ăla italian cu supă de vită, cu vin, cu unt și parmezan, superconsistent, sățios. În alt fel nu l-am încercat, dar îmi amintesc că fierbea mai greu decât spărtură de orez românească. Ce n-am încercat e orezul brun, Mihai spune că n-ar fi strălucit.
Nu e bun orezul brun. Nici ala salbatic ( gasesti in Walmart ). Nici un risotto nu se compara cu pilaful de oprez cu bulion ( ceapa-ardei-morcov- bulion-patrunjel ). La morcov se poate renunta.
Fire, big hug! Exact! E scump să faci risotto -- cu tot cu vin, supă de vită, parmezan la greu, unt -- ajungi să cheltui pentru el mai bine de 30-40 de dolari. Și nu e mai bun ca pilaful nostru strămoșesc!
Scump ca scump, da’ nu e mai bun ca pilaful cu bulion. Never, ever. Probabil ca si italienii la fel considera despre risottoul lor cu parmezan.
Tocami ne-a adus o amica de-ale sotului meu, 2 kg de parmezan direct din Grecia de la mama lui. Ma jur ca e sapun si nu am la ce sa il mananc, ca pilaf tot cu bulion fac ! Mananca barbatu-meu cate o felie si cam atat.
Si noua ne place orez rosu (asa-i zice fiu-miu la ala cu bulion). Mersi de idee, ca nu mai stiam ce sa gatesc saptamana asta.
Eu am mai luat wild blend rice de la Costco si mi-a placut la gust, dar intr-adevar fierbe cam greu. Arata ca in linkul de mai jos:
https://well.ca/products/lundberg-wild-blend-rice_84044.html?gclid=EAIaIQobChMIqYC_hpS51QIVWVYNCh2PFQqPEAQYASABEgJD6fD_BwE
Cudi, bunică-mea făcea un pilaf „legat”, dar dacă voiai să-l mănânci conștientizând „bob-cu-bobul”, așa era. Bunică-mea făcea pilaf din unicul orez comunist din Alimentări. Legumele, piperul (ăla se vedea!) și bucățelele de pui erau acolo și nu erau, în amalgamul minunat, pe care cerul gurii îl citea ca pe Sfânta Scriptură a Bunătății totale.
În amintirea acelui pilaf, azi aleg, de la „mâncătoriile” din apropierea prăvăliei mele, diverse cărnuri cu sosuri inimaginabile și garnitura „orez cu…” . Niciodată nu primesc măcar o amintire a pilafului bunicesc. Doar o grămăjoară de boabe lunguiețe, albe, superbe la vedere, dar fără niciun gust, în care un bucătar încăpățânat și maestru aruncă boabe de porumb, lenticele de ardei gras, solzișori de ceapă…
O garnitură neutră, anostă, cu gust de spital, care ar face-o pe bunică-mea să-și pună mâinile-n cap. 🙂
Renata, cred că garnitura de la mâncătoriile alea e tot orez în stil asiatic, din câte înțeleg eu. Lumea se dă în vânt după el… Ceva în genul pilafului bunicesc de care zici tu am mâncat și eu, dar nu gătit de mine. Îmi dau seama cât poate fi de bun.
Nu-mi amintesc pilaful bunicii mele, moldoveancă fiind, excela mai mult în borșuri cu te miri ce buruieni de prin grădină -- cu lobodă, cu ștevie… Țin minte și acum borcanul ăla uriaș în care facea borș -- era de 15, 20 de litri, cât o fi avut. Și mă ia râsul când îmi amintesc de Butucica -- una dintre surorile ei, de la care se adăpa cu borș toată localitatea, contra-cost. Butucica -- fie-i țărâna ușoară, făcea borșul în cada din baie, mai bine de 100 de litri dintr-un foc. 🙂
Radeti voi, insa aia cu productia de probiotice ( bors si altele ), e complicata pentru unii. Numa’ duminica trecuta am dat lectii pe Skipe pentru un amic din California, despre cum sa-si faca probiotice din varza data pe blender. N-a mers cu reteta scrisa, musai trebuia sa vada cu ochii lui cum se face. Cam la fel cu productia de bors …
Dacă ar consta surpriza în alte 10 kg de orez, orice alt fel decât “spărtura”… :))
Hai că m-am distrat!
Dana, ori ar fi trebuit să-mi beau cafeaua înainte de a-ți răspunde, ori m-ai înțeles greșit. Elanul gospodăresc al soțului ne-a adus în cămară 10 kg de orez lung, nelipicios, perfect pentru orezul chinezesc/indian. E aș fi preferat spărtura de orez românească!
Aici, când vrei să-ți iei orez, ai de optat între diverse sortimente -- orez Jasmine, orez Basmati, orez brun, orez sălbatic, orez Arborio etc. În prăvăliile din România, când ceream vânzătoarei orez, mă întreba de care vreau: cu 2, cu 3, cu 4 lei kilogramul. Era simplu. 🙂 Prețul era considerentul între pungile de orez, dacă nu marca, numele producătorului. Și nu o dată am citit abia acasă, pe pungă: “spărtură de orez” -- unde spărtură ar fi putut fi înlocuit cu “brizură”.
Brizură, spărtură -- ce mai contează, ieșea un pilaf de stătea mâța-n coadă!