De vreo două săptămâni tot măcăn eu că trebuie să decupăm niște iarbă în jurul firavului nostru tei, ca să ajungă mai cu succes apa la rădăcinile lui, că pătura groasă de gazon o cam înghițea pe toată. Lucru simplu: iei un cuțit și decupezi un cerc, un pătrat, o steaua lui lucifer împrejurul pomului, ceva de genul 50 cm diametrul. Aveam de gând să mă ocup eu de treaba asta, dar el nu și nu, că nu-i așa simplu să decupezi iarba în jurul pomului.

Mihai: stai, că trebuie să mergem la Lowes sau Home Depot să luăm separator pentru iarbă, trebuie să măsurăm, eventual să cumpărăm scânduri pe care să le înfingem în pământ, la nivelul ierbii, să nu cotropească iarăși perimetrul pomului etc. După lungi discuții, ieri s-a oferit să facem bruma de bine teiului și îmi pare rău că n-am făcut o poză să vi-l arăt: cu ruleta, cu scânduri, cu creta și măsurători și calcule… Până la urmă a ieșit bine, puțin asimetric (din cauza mea, firește, că n-am stat la mâna lui să-l ajut), dar frumos. A ieșit cu colțuri, pentru că vecinii aveau cercuri. Am mai avut în beci un sac cu scoarță de copaci, bună ca să absoarbă apa și s-o țină acolo, să nu se evapore de-aiurea.

Să vă mai povestesc ceva.

Treptele din casă sunt acoperite cu o mochetă crem, puțin mai groasă decât covoarele persane ce le aveam în România. Cred că meșterii au fixat mocheta pe treptele respective bătând cuie în ambele direcții: în jos, firesc, dar și de pe dedesubt, prin scândură, urmând ca vârfurile să le îndoaie cu ciocanul. Și mai cred că au bătut tare multe cuie astfel, de nu au izbutit să le culce la orizontală pe toate. Astfel că, în primele luni în casă nouă, am luat la înțepături în talpă și-n călcâie de mama focului. Urcam și coboram scările pe două voci, când un Au! scurt și ascuțit, când an Au! lung și mormăit. Ca refren, din ciclul – “Futu-i!” și “Băga-mi-aș!”.

I-am explicat lui Mihai că, în puii mei, uneori mi-e și frică să mai urc sau să mai cobor scările, că e cu cuie-terapie intensivă nesolicitată. I-am și pus primul ciocan găsit la baza scării, poate avea să se-ndure de suferința mea și să mă scape de surprize-surprize. În locul ciocanului, my dear husband mi-a explicat următoarele.

Fără vreun efort conștient, creierul meu avea să învețe, în timp, locația cuielor din mochetă și, în câteva săptămâni, cel mult, n-aveam să mai calc pe niciunul. Avea să devină un automatism călcarea pe locuri sigure: cumva, subconștientul meu urma să-și creeze o hartă cu suprafețe sigure de călcat și alea periculoase: un fel de buline roșii pulsatorii – piu-piu – cu stimuli dureroși de evitat. Stai liniștită mi-a zis Mihai, o să vezi că n-o să mai calci pe cuie, creierul rezolvă problema.

Am râs, el n-a râs, cică vorbea serios. Am ciocănit eu lunile următoare pe unde a durut mai tare, a pus umărul și subconștientul meu, iar acum îmi iau în talpă doar vreo două-trei cuie pe zi.

Și tigăile de teflon. Eu sunt de vină că stric tigăile de teflon! Până să vin eu, el le folosea doar pentru prăjit ochiuri de ouă și vestitul lui orez. Apoi a venit ardeleanca cu tocănițele și sosurile ei și se tot duc naibii, tigaie după tigaie. O tigaie de fontă e aur la casa omului, pe bune!

Țin minte că n-aveam tel când am venit în Canada. Căutam și eu un tel metalic, ca tot românul. A zis: nu, ăla nu e bun – îți trebuie tel de silicon și mi-a luat tel de silicon, de la Ikea. Două zile mai târziu, după ce am afumat o mămăligă pe foc cu telul din silicon, strângeam cu dragoste la piept un tel metalic de la Dolarama, mai bun ca orișice.

Nu s-a lecuit așa ușor, că a urmat făcălețul din silicon, altă aberație a vremurilor moderne. La puțin timp după, am găsit salvatorul “The ultimate massage roller” – dacă îl mai țineți minte.

Eh, îl mai tachinez și eu, dar Mihai e băiat bun.

Și mi-am amintit de tata. Fan lemn și fan crom. Mă duc să fac poză că vreau, trebuie să vă arăt ceva!

Ia priviți aici, ăsta e set pentru grătar (cred că funcționeză eficient și ca set de arme albe) făcut de tatăl meu, cu dedicație pentru Mihai.

Tata era fericit în atelierul lui, meșterind chestii. Tata era Binu, de la Sabin (nume popular pe la moți). Binu. Și a construit multe.

Citisem ieri pe fb o chestie, ceva de genul că băieții de ieri visau să construiască, pe când băieții de azi visează să cumpere.