Nu sunt bine dar presupun că tu ştii deja asta. Chiar nu înţeleg măreţul tău plan divin, nu pricep cu ce rost mă chinui pe lumea asta, de ce ai rânduit toate atât de alandala, ce puii mei vrei de la mine. M-ai băgat în povestea asta ca să ce? M-ai înconjurat de tot felul de oameni. Mi-ai plantat în ADN atâtea păcate, atâtea tâmpenii că abia le mai pot duce. Nu înţeleg de ce zic toţi că tu ai fi bun. Dacă, într-adevăr, eşti bun, cum ai putut?! Şi de m-ai lăsat să fiu atât de slabă?! Mie de ce îmi e milă de cerşetori, însă ţie de mine nu? Mişto, nu? Toată lumea cerşeşte la picioarele tale. Dacă chestia asta face parte dintr-un plan, atunci, Dumnezeule, planul tău e naşpa, e manipulare, e răutate. M-ai făcut sensibilă, m-ai făcut naivă. Şi aşa m-ai încărcat cu mai mult. Nu e corect. Planul tău sârţâie. Planul tău e NAŞPA! Tu eşti perfecţiunea, tu eşti all in one, tu eşti noi, eu sunt de aiurea, planul tău e varză. Eşti vinovat pentru că m-ai vârât în luptă iar tu stai deoparte, cum fac dumnezeii plictisiţi. Vizionare plăcută, tată! Te las, doare, n-ai idee cum.