web analytics

61

Ştiţi avântul ala de orăşean când aflat într-o grădină de la ţară ţi-e drag să lucrezi pământul, să plantezi chestii, să te bucuri de aer curat şi soare, de ciripiturile păsărelelor şi de verde, de pomi înfloriţi, din astea? No, momentul ăla, zic, când ţi se pune în braţe un văling cu arpagic şi ţi se-ntinde înaintea ochilor un strat nesfârşit, mai precis lat de un metru juma şi lung de vreo 30, bulgăros niţel de la atâtea ploi, dar na, pământ dom’le, grădină, ardeleni harnici, exagerat de harnici aş zice, ba patologic de harnici.

Harnici nevoie mare, iar tu, Cudileaţă palidă de la atâta hibernat în apartament, inspirând adânc aerul de primăvară caldă, contemplând la rusticul peisajului, zicându-ţi în gând că asta nu-i muncă, asta-i relaxare, vindecare, fotosinteză, bujori în obrăjori. Şi te apuci. După fiecare rând de ceapă din cele câteva sute ale stratului mai faci o genuflexiune şi râde sufletu-n tine de ăi ce-şi numără pe Facebook caloriile arse alergând de-aiurea, fără a produce nimic; pe când ea, Cudi, cultivă şi slăbeşte frumos şi cu folos, vai de mine, se bombează dosul, adio celulită, vezi aici condiţie fizică, dar e chiar linişte şi ce frumos e cerul, uite râma şi-ţi aminteşti de pescuit şi mai arunci cât colo mai o piatră, mai un bolovan.

Undeva pe la jumătatea stratului simte că a slăbit satisfăcător pentru ziua în curs, muşchii au fost lucraţi îndeajuns, crede că se lasă cu febră musculară, deci enough. Dar na, vede pe mama punând usturoiul, în aceeaşi poziţie chircită, aplecată de spate; tatăl zici că a avut în meniu Redbull şi Duracell, şi-i dă ‘nainte cu croitul de straturi. Mă-mbie să mănânc, eu zic ba, hai să terminăm şi luăm masa împreună. Amândoi râd, eu nu pricep de ce, că mai e un sfert şi stratu-i gata, păi zice el: mai am vreo 3 kg de arpagic, pe lângă ăla din ligheanu’ tău. Şi alte patru straturi gata făcute. Nereuşind de la atâta soare-n cap să vizualizeze cât dracului o fi-nsemnând în lighean 3 kile de arpagic, Cudi tace şi-i dă înainte, calculând în sinea sa: un strat pe oră. Adică dacă pune osul la treabă, dovedeşte şi pe tat’su şi pe mă-sa, că doar ea-i  tânără şi în putere… Însă după vreo câteva sute de genuflexiuni şi de ore stat mai mult ciuci, entuziasmul ăla cu grădinăritul, feelingul ăla pozitiv de agricultor, cu tihna şi liniştea lui, s-au cam dus pe fluviile sâmbetii… Mai apoi, de la durerea de picioare chircite ori ameţeala aia când stai prea mult cu capu-n jos şi curu-n sus, îşi zice fata că dă-le-ncolo de ţoale curate, ne punem în cur din metru-n metru şi scăpăm de durere. Zis şi făcut. Dar din metru-n metru, ce efort sisific să ridici ditamai curu’ ca să-l muţi mai colea pe brazdă, şi tot aşa… şi tot aşa. Zice-apoi, dac-am murdărit nădragii-n cur cu pământ, ce mai contează genunchii… Şi iat-o-n când în patru labe, când în cur, întrebându-se de ce în jurul puşcăriilor nu se află plantaţii de ceapă, cu ce a greşit ea, ce naiba le trebuie atâta ceapă părinţilor, cine dracu mănâncă atâta ceapă, la naiba, cumpără de 5 milioane ceapă, le umple podul de ceapă, ceapă… şi iar CEAPĂ! Tatăl, încântat peste măsură că pe tarlaua lui se mişcă chestii de harnici ce suntem, într-o exclamaţie ruptă din suflet şi plină de entuziasm: „Păi la iarnă mâncăm numa’ slană cu ceapă!”. Câţiva metri mai încolo, o Cudileaţă geloasă pe râmele alea norocoase ce se târâie cu tot corpul pe pământ. Moment în care, privind în gol, se gândeşte la toate eşecurile vieţii ei, care viaţă e de căcat, că ea bea apă de la chiuvetă, că ea nu a emigrat pe continetul american, că unghiile ei pline de pământ n-arată deloc sexy şi că da, sushi-ul ei e din pită, slană, ceapă, că e jalnică şi că va plânge, da, va plânge, pentru fiecare ceapă plantată, când va fi s-o cureţe şi s-o mănânce.

Câteva ore mai târziu, cu genunchii tremurând ca piftiile, cu un rânjet tâmp pe faţă, dureri de coloană, început de insolaţie şi hernie de disc, iese pe poartă împleticindu-şi neinteligibil limba-n gură a ziua bună părinţilor. Care părinţi se-ntorceau la cele straturi, că au luat destulă pauză şi mai ales… „vremea nu stă”. Cu-n deget dureros în gură de la cât a sondat cu dânsul prin ţărână şi cu alte cinci pe tastatură, reculeasă niţel şi amânând întrebările existenţiale pe cînd o fi să cureţe ceapă, ceapă, ceapă, Cudi sfârşeşte prezenta inepţie c-o revelaţie revelatoare: n-o va săruta nimeni la iarnă…

38 Comments

  • Anamaria 2013-04-17 Reply

    ”ăi ce-şi numără pe Facebook caloriile arse alergând de-aiurea, fără a produce nimic;” -- de mine zici aici?!?:D Că eu mi le număr alergând de-a dreptul prin peisaje de poveste…:)

    • ketherius 2013-04-17 Reply

      Tu stii ca nu are cum sa fie vorba de tine, nu-i asa?

      • Anamaria 2013-04-17 Reply

        Deci da, are cum să fie vorba de mine.:)

        • Cudi 2013-04-17 Reply

          Nu vreau sa rad ca se misca parti din corp si doare…

        • ketherius 2013-04-17 Reply

          Daca insisti, poti sa fii tu aia care, daca tacea…

          • Cudi 2013-04-17 Reply

            Fie… tac! 🙂

  • ketherius 2013-04-17 Reply

    … ei, nu! Il indopi cu ceapa “din gradina, pusa de tine” si nu o sa indrazneasca sa comenteze 😀

    • Cudi 2013-04-17 Reply

      Sau poate se va dovedi un vrednic cultivator de usturoi! :)))) (Traiasca guma de mestecat! Amin.)

  • Anamaria 2013-04-17 Reply

    Păi, dacă te uiți pe profilul meu de feisbuc, aia de-și pune caloriile (nu eu, programul) mi-s eu:D

    • Cudi 2013-04-17 Reply

      Atunci, Ana draga, afla ca sunt cateva zeci in lista mea care te-au plagiat cu anticipatie. :p

  • Mihaela 2013-04-17 Reply

    Daaaa, usturoi nu pui? 😀
    Pe mine mă apucă doar culesul când merg la ţară.

    • Cudi 2013-04-17 Reply

      Aia a fost tortura benevol asumata de maica-mea. :p

      • Mihaela 2013-04-17 Reply

        Să-ţi dau adresa… :))

  • Sonia 2013-04-17 Reply

    Ceapa asta e specială. A fost subiect pe blog. Și ce subiect… uite cât de multe comentarii. 🙂

  • Sonia 2013-04-17 Reply

    Acuma și tu… Nu se poate compara. 🙂

    • Cudi 2013-04-17 Reply

      Corect. Dar la iarna… cu o ceapa degerata, de ce nu?! :))))
      Glumesc, glumesc, stimabili domni.

  • Inache 2013-04-17 Reply

    =))))) tare de tot…

    • Cudi 2013-04-18 Reply

      Ori de cate ori vad o buburuza ma gandesc la tine. Iar acum e plin netul de! :)))

      • Inache 2013-04-22 Reply

        asta înseamnă că te gândești mereu la mine? uuu… 😀

  • Cuvânta 2013-04-18 Reply

    :))))
    Mirosul de ceapa trece cu patrunjel….mai un rasad, mai doua…:P

    • Cudi 2013-04-18 Reply

      Ha! Te-am prins! Patrunjelul nu se rasadeste! Tadaaaam!!! :)))))

      • Cuvânta 2013-04-18 Reply

        M-ai prins!
        Ps: dar de mancat, se mananca, asa-i? 😀

        • Cudi 2013-04-18 Reply

          Poporul cu totul, snobii frunzulita! :p

          • Cuvânta 2013-04-18 Reply

            Io-s din popor, si nici gura nu-mi miroase:D
            O zi minunata iti doresc!

            • Cudi 2013-04-18 Reply

              Multumesc la fel, Cuvanta!

  • Lotus 2013-04-18 Reply

    Eu aș planta în jurul închisorilor bloguri goale. Care deci vor trebui umplute.

    • Cudi 2013-04-18 Reply

      Si iata cum am putea incuraja infractionalitatea!

      • Lotus 2013-04-18 Reply

        Atunci ar fi amenajate cu skepsis: cariere de piatră pe dinafară (sau plantații de ceapă), bloguri goale pe dinăuntru… 🙂

  • cami 2013-04-18 Reply

    ceapă! cu brânză, cu cașcaval, cu omletă, cu sandvișuri, cu salată, cu multă mâncare. mâncare să fie, că ceapa vine singură 😛

    • Cudi 2013-04-19 Reply

      Au femuralii mei, au croitorii mei… Vine singura, zici. 😐 Of. :p

  • do 2013-04-21 Reply

    As fi prins eu pusul straturilor daca sambata ar fi fost vreme frumoasa.Pacatul cazu pe tine. Mama spunea chiar ca daca stiai ce te asteapta nici nu veneai. Nu inteleg de ce nu ai mai stat
    acasa putin, chiar daca mergeai in genunchi pe straturi.Noaptea sigur ai fi dormit mai bine cu toata febra aia musculara.Altadata iti placea, erai entuziasmata de gradina si de pusul muraturilor , de tot feluri de mancaruri..etc Ce ai alege acum : blocul , non stop pe tastatura, cafea si tutun si totul luat de la supermarket sau gradina cu degetele julite, insolatie si altele bune , dar si rele?Nu simti apartamentul ca o cusca? Eu cel putin asa il simt. Noroc cu munca care ma scoate afara.Sunt prea obosita cand vin de la lucru ca sa ma mai gandesc la altele.La tine e mai difcil, pentru ca si munca tine tot de apartament.

    • Cudi 2013-04-21 Reply

      Dincolo de nuantarea stilistica, pur literara, se intelege ca plantatul cepei a fost o experienta placuta, mi-era si mie dor de lucrul pamantului. E drept ca nici acum nu mi-a trecut febra musculara, dar durerile de genul asta le resimti cu placere, cu drag, te amuzi pe seama lor si te mai si inspira, elocvent fiind textul de mai sus. Iar gatitul, pusul muraturilor, agricultura si alte astea continua sa-mi faca placere, sunt bucurii de care nu ma despart pentru simplul motiv ca nu mai locuiesc cu parintii. Si mama se inseala, de altfel nu m-a rugat nimeni sa plantez ceapa, m-am dus direct in gradina de cum am ajuns, bucuroasa sa ajut. As fi mers si pus mana la treaba oricum, credeam ca e evident.

  • Ravdan Florin 2013-05-11 Reply

    Stiu si eu cum e cu munca. Mai iei un lemn, ridici toporul pentru a o suta oara deasupra capului si plesnesti lemnul de se crapa in 2. Sau in 3, depinde de lemn. Dar dupa 100 de lemne, te cam dor palmele de la coada toporului, te cam dor bratele de la atata ridicat si incepi sa te gandesti : “cui naiba ii mai trebuie mers la sala sau la alergat, cand ai asa ceva acasa?”. Sa fii nebun sa dai 100 de lei pe luna (cu aproximatie) la o sala de fitness, cand poti sa muncesti o zi sau 2 acasa, pe gratis. Ai si avantaje, ca doar lemnele te incalzesc toata iarna, si mai faci si sport. Sa vezi muschiuletul pe antebrat cum apare. Doar, doar sa nu il juleasca vreun golan. Pai ori suntem , ori nu mai suntem

    • Cudi 2013-05-11 Reply

      Ihihi… despre asta aveam de gand sa scriu deseara… Inteleg ca ne putem permite a ni te reprezenta cu patratele si muschiuleti proeminenti, bine lucrati, fara burtica, lat in umeri, tras printr-un inel in talie, cam ca si un spartan, cum ar veni?!…
      Si totusi, cred ca sufar de insolatie. :p

  • 88 (weekend la tara) | 2013-07-07 Reply

    […] cum v-am explicat, la ţară vremea nu stă. Cel puţin pentru ai mei. A căror grădină a început să dea roade, astfel încât ne aflăm […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *