web analytics

Sfârșitul democrației – votul universal

Vrei să conduci o mașină? Trebuie să ai un permis! Este de înțeles, o mașină poate ucide și – foarte important în capitalism – poate produce pagube mari.

Vrei să pescuiești? Trebuie permis – ca să știi ce ai voie să prinzi și ce nu, că nu vrem să distrugem ecosistemul.

Vrei să vânezi? Trebuie să ai permis, cu armele nu e de glumă, pot cauza moartea.

Vrei să fii polițist? Trebuie să faci școală specială și să treci probe psihologice, ca să dovedești că poți reziști stresului și nu o să folosești arma în mod necugetat și periculos pentru populație.

Vrei să fii militar? Trebuie să treci un test psihologic, nu primești armă dacă nu e clar că ești echilibrat și responsabil.

Vrei să fii medic? Vai de capul tău – trebuie să înveți și să treci o căruță de examene, pentru că vei fi responsabil de sănătatea și viața a mii de oameni.

Vrei să fii farmacist? Căruță de examene, ca să fie clar că știi ce faci și nu o sa greșești; doar vor depinde de tine sănătatea și viața a mii de oameni.

Vrei să votezi, luând decizii despre viitorul țării și despre viețile a milioane de oameni? Nu trebuie decât să știi să apeși o ștampilă. Pe bune, nu trebuie să știi să citești pentru a avea dreptul să votezi.

E normal? Cum poți să îți dai cu părerea despre platforme politice, când nu le înțelegi? Cum poți să evaluezi programe economice, când nu știi nimic despre economie? Cum poți să iei decizii pentru alții, când nu e clar dacă ai capacitatea intelectuală de a înțelege opțiunile și consecințele alegerii făcute?

Cred că o soluție ar fi limitarea dreptului la vot prin susținerea unui examen care să verifice următoarele:

– candidatul înțelege economie și teoriile economice importante;
– candidatul înțelege ce înseamnă un buget și cum funcționează bugetul de stat;
– candidatul este capabil să înțeleagă și să recunoască principalele metode de manipulare;
– candidatul este suficient de onest ca să nu își vândă votul.

56 Comments

  • Lotus 2017-01-18 Reply

    În realitate, sfatul sau opinia unui om înțelept cântărește sau are mai multă valoare decât opinia a 500 de proști. În ficțiunea care este statul modern, votul unui prost este egal cu votul unui înțelept.

    Sclavagismul n-a mers, așa că democrația a fost soluția prin care lanțurile sclaviei au fost făcute invizibile. Cum să te revolți împotriva unor lanțuri pe care nu le vezi? Cum să realizezi că ești sclav, când toată mass-media îți susură în urechi că ești un om liber?

    Exact motivele pentru care n-o să reușești s-o abolești prea ușor.

  • Renata Carageani 2017-01-18 Reply

    Din condițiile enumerate, mie îmi rezultă că nu mai votează decât economiștii și sociologii… bogați. 🙂
    N-ar fi mai bine să dea parlamentarii și guvernanții acest examen?
    Lăsând gluma, într-un anume fel ai dreptate. Dar nu se mai poate face nimic.

    • ketherius 2017-01-18 Reply Author

      Pe de o parte, nu este nevoie de diplomă de la ASE ca să înțelegi funcționarea unui sistem economic.

      Pe de alta, pentru a candida și a fi ales, nu există nici o condiție legată de educație. Nici măcar să știi să scrii nu ești obligat. Doar să fii cetățean român și să nu ți se fi interzis dreptul de a ocupa funcții publice.

  • Cudi 2017-01-18 Reply

    Eu, în locul primelor două condiții, aș propune un test de inteligență și n-aș da drept de vot celor cu nivelul IQ-ului de la sub medie în jos.

    • ketherius 2017-01-18 Reply Author

      Cudi, inteligența nu garantează înțelegerea interacțiunilor -- ca exemplu îl iau pe Sheldon (sau orice persoană cu sindrom Asperger).

      • Cudi 2017-01-18 Reply

        Înțeleg, dar pentru a evita asta rămân în picioare ultimele două condiții ale tale:
        – candidatul este capabil să înțeleagă și să recunoască principalele metode de manipulare;
        – candidatul este suficient de onest ca să nu își vândă votul.

        • ketherius 2017-01-18 Reply Author

          Degeaba vorbești 15 limbi și înțelegi mecanica cuantică, dacă nu știi ce efect va avea schimbarea ratei de referință a dobânzilor. Pentru a alege între doi candidați, tot economie trebuie să înțelegi.

    • klaus 2017-01-19 Reply

      Cudi, testul IQ e perimat , un coeficient IQ mare nu-ți garantează succesul în viață. Să bănuiesc că te-ai referit la EQ?

      • Cudi 2017-01-19 Reply

        Păi nici coeficientul emoțional mare nu-ți garantează succesul în viață. Pentru succesul în viață, cred, ai nevoie de amândouă.
        Oricum, pentru îndeplinirea punctului patru din lista lui Ketherius ‘– candidatul este capabil să înțeleagă și să recunoască principalele metode de manipulare;’ cred că ai nevoie de ceva inteligență emoțională. Cine să înțeleagă mai bine manipularea dacă nu manipulatorii înșiși?
        Pe de altă parte, prin vot, putem spune, omul oferă o soluție personală unei probleme de grup. Știi testul Raven. Ai mai multe opțiuni de răspuns și trebuie să alegi una singură. În alegerea variantei corecte intervine eficiența mintală.
        Deci îmi susțin punctul de vedere, cum că votanții ar trebui să dea dovadă de anumite capacități minime de rezolvare a unei probleme. Nefiind capabili de asta, cum ar putea ei decide care program sau care aleși oferă soluții eficiente la nivel de grup?

  • Renata Carageani 2017-01-19 Reply

    Mulțumesc pentru că m-ați pus în blogroll!

    • Cudi 2017-01-19 Reply

      Renata, mulțumim la fel!
      Faptul că te-am pus în blogroll înseamnă că o să te și stresăm cu comentariile noastre. Gata, nu mai scapi de noi.

  • ketherius 2017-01-19 Reply Author

    Un exemplu concret a apărut în dimineața aceasta: http://www.cbc.ca/news/canada/calgary/alberta-electricity-pricing-liberals-1.3941551.

    Liberalii (care au guvernul federal, dar sunt în opoziție în Alberta), propun ca prețul curentului electric să nu mai fie calculat în funcție de cerere și ofertă, ci în funcție de prețul de producție. În felul acesta, zic ei, o familie va economisi, în medie, $16 în fiecare lună, în condițiile în care curentul electric costă $40-$50 pe lună -- un procent semnificativ, adică.

    Într-un răspuns publicat după apariția articolului, ministrul provincial în curtea căruia pică problema spune că nu este o idee bună și că, în loc să scadă prețul, măsura va genera o volatilitate crescută a prețului curentului electric.

    Intuiția îmi spune că legarea prețului de vânzare de cel de producție ar fi o idee bună, dar este numai o intuiție. Nu știu destul de multe de calcularea prețurilor la utilități, nu știu de cazuri similare din trecut și ce urmări au avut asemenea măsuri, nu știu nimic din ce m-ar putea ajuta să înțeleg ce este mai bine pentru consumator: ce zice opoziția sau ce zice guvernul.

  • motanul Pandalie 2017-01-19 Reply

    Mai bine puneţi direct de-o dictatură, oameni buni. 😛
    Despot luminat (vorba tătucului Iliescu), ales de un guvern tehnocrat. Prin concurs. Din 5 în 5 ani. În memoria cincinalelor din mileniul II.
    Şi despotul, şi membrii guvernului trebuie să îndeplinească toate condiţiile pe care le-aţi înşirat până acum. Dacă despotul e genial, cu atât mai bine (poate păstra postul 10 ani).
    Guvernul poate fi ales tot prin concurs, de o comisie alcătuită din trei computere de ultimă generaţie.

    • ketherius 2017-01-19 Reply Author

      Subscriu! Cu un amendament, totuși: de ce doar 5 sau 10 ani? Dacă face treabă bună, de ce să-l dai afară? Lasă-l să lucreze până începe să dea rateuri.

      • motanul Pandalie 2017-01-19 Reply

        Păi, între timp, ar putea ajunge la maturitate unul mai bun. 🙂
        Dar numărul de mandate nu e limitat. După cei 5 sau 10 ani, dictatorul până atunci în funcţie poate concura din nou pentru post.

        • Renata Carageani 2017-01-19 Reply

          Să aduci vorba despre guverne/politică pe un blog pe care, la ultima gâceavă, încă nu stabiliserăm sexul îngerilor… 🙂

          • ketherius 2017-01-19 Reply Author

            În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.

            (Geneza, Capitolul 6).

            în Vechiul Testament expresia “fiii lui Dumnezeu” întotdeauna se referă la îngeri (Iov 1:6; 2:1; 38:7).

            Deci, dacă îngerii procreează copii cu femei, atunci sexul lor este bine determinat.

          • motanul Pandalie 2017-01-19 Reply

            N-am participat la gâlceavă, dar am presupus întotdeauna că sunt asexuaţi. Sterilizaţi. Nu e nevoie să-i duci la veterinar, ca pe pisici. Îi scapă doamna cu coasa de povara sexualităţii.
            Şi la îngeri e dictatură. A lui Dumnezeu Tatăl. Mascată sub forma unui triumvirat, cu concursul Fiului şi al Sfântului Duh.

            • Cudi 2017-01-19 Reply

              ‘Şi la îngeri e dictatură. A lui Dumnezeu Tatăl. Mascată sub forma unui triumvirat, cu concursul Fiului şi al Sfântului Duh.’ Motanul Pandalie față cu reacțiunea, 19 ianuarie 2017

          • Lotus 2017-01-19 Reply

            Cudi, ce părere ai de afirmația lui Keth, care zice că îngerii procreau cu fete ale oamenilor? Te întreb pentru că tu strâmbai din nas la ideea că Sfântul Duh l-ar fi putut procrea pe Isus. 🙂

            • Cudi 2017-01-19 Reply

              Lotus, e simplu. Afirmația lui Ketherius se bazează pe un citat din biblie, biblie pe care Ketherius o consideră scrisă de oameni pentru a controla mase. Și cum acești oameni manipulatori desconsiderau femeia, normal că le-au pus fiilor dumnezeului biblic pulici și ciucurei.

          • Lotus 2017-01-19 Reply

            Ketherius, dar unde scrie că numai expresia asta se referă la îngeri? Poate există și fiice ale lui Dumnezeu, adică îngerițe. 🙂

          • Lotus 2017-01-19 Reply

            În plus, iote ce zice Cudi mai sus: că din perspectiva ta, biblia e scrisă de oameni cu scopul de a controla masele. Dacă-i așa, înseamnă că-i fabulație și dacă-i fabulație, însemnă că nu poți folosi citate din ea pentru a demonstra sexul îngerilor reali, presupunând că aceștia există. 🙂

            • Cudi 2017-01-19 Reply

              Ba poți, dacă faci deducții logico-ironice.

          • Lotus 2017-01-19 Reply

            Niciodată să nu-ți faci iluzii că cunoști mintea unui bărbat! Poate n-o fost ironic.

            • ketherius 2017-01-19 Reply Author

              Plin de certitudini, ca întotdeauna 😀

              Lotus, Cudi știe prea bine ce este în capul meu. Adică, ce crezi, suntem căsătoriți, locuim în aceeași casă și nu vorbim între noi despre ce scriem pe blog? Crezi că noi discutăm subiectele astea numai în scris, pe blog?

              Da, din perspectiva mea, Biblia a fost scrisă/tradusă/(re)copiată/ciuntită cu scopul de a o optimiza ca instrument de constrângere a maselor într-o obediență oarbă și absolută. Deși au eforturile de a o cenzura au fost pe măsura complexității, din diverse motive, au scăpat necenzurate destul de multe pasaje -- exemplul meu preferat fiind primul capitol din Cartea lui Ezechiel, unde se poate recunoaște cu ușurință un aparat de zbor de genul elicopterului, cu o carlingă transparentă și cu pilot așezat în scaun (și pilotul se vedea “ca un chip de om“).

              Cum Biblia urma să fie instrumentul puterii Bisericii, iar Biserica era întemeiată de un misogin declarat și recunoscut (Nea Petrică, dacă vă întrebați), femeilor li s-a permis să existe numai în roluri secundare, fără importanță. Așadar, îngerii, dacă ar fi avut sex, ar fi putut să fie altceva decât bărbați?

          • Lotus 2017-01-20 Reply

            Măi, nu știu, eu voiam să te prind pe tine la greu, nu să te scoată Cudi. 🙂

            Deci tu te referi la îngerii portretizați de Biblie. Îngerii biblici, ca s-o parafreazez pe Cudi cu „dumnezeul biblic.” Dar, de vreme ce Biblia, după propria ta declarație, este o carte alterată, rezultă că ceea ce prezintă ea nu este întocmai realității de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă există îngeri în realitate, aceștia ar putea foarte bine să fie de sex masculin, de sex feminin, asexuați sau o cobinație a acestor variante.

            De acord?

            • ketherius 2017-01-20 Reply Author

              Nu.

          • Elena 2017-01-20 Reply

            Îmi lipsea ceva și nu știam ce, aveam așa o stare ciudată, apoi mi-am amintit că nu m-am mai băgat de câteva ore bune în seamă pe blogul altora. Și drept remediu am venit să-mi dau și eu cu părerea despre îngeri.
            Îngerii nu sunt nici de sex feminin, nici masculin. Sunt îngeri și li se spune așa cum și melcii sunt melci, nu sunt melci și melciulițe. (melcii fiind hermafrodiți). Sunt melci (poate nu e cel mai inspirat exemplu). Și Fiul lui Dumnezeu sau Fiul Omului e o traducere mai frumoasă. Cum ar fi să fi formulat. Copilul lui Dumnezeu sau Copilul Omului (sau Copchilul lui Dumneze, Copchilul Omului pentru moldoveni), având în vedere că Dumnezeu este Tatăl. Pentru că limba română are gen feminin, masculin și neutru -- și nu i s-a dat o denumire de gen neutru să fue ceva de genul “un înger, două îngere”? :))) Asta e problema că e un inger, doi îngeri?
            Când spui că vei avea un copil (încă nu îi știi sexul cã a stat cu fundul la ecograf), nu spui că vei avea o copilițã, ci un copil (fie că o să poarte șosețele roz(fetiță) sau albastre(băiețel).

            • Cudi 2017-01-20 Reply

              Elena, eu citesc cu atenție fiecare comentariu al tău și mă bucur de fiecare dată când revii. Legat de îngeri și ce s-a discutat mai sus, eu cred -- și cred că și Ketherius, dar el ar formula ideea mai bine -- dacă ei chiar există atunci e inutil să încercăm a-i caracteriza din perspectiva anatomiei noastre, pentru că am face doar supoziții subiective. Nefiind umani, ei pot fi oricum: și dau aici un exemplu tâmpit -- ei pot fi ca niște aburi sau nori. Să stabilim noi ce sex ar avea, că ar avea sau nu sex e fără rost.

          • Elena 2017-01-20 Reply

            We all know the idiom “the devil is in the detail” …

          • Elena 2017-01-20 Reply

            Mulțumesc, Cudi! Chiar aveam nevoie să-mi spui asta pentru că începusem să am impresia că scriu commenturile pentru mine. :)))
            Așa cred și eu, că sunt chiar mai puțin decât un nor sau o boare, o formă de energie invizibilă cu conștiință de providență divinã dar că se pot materializa dacă vor. De aceea probabil sunt reprezentați iconografic ca având doar cap și aripi (care să sugereze că nu merg asemenea oamenilor ci “zboară” într-un fel) sau în robe albe lungi de unde nu li se văd picioarele. Mai exact duhuri ca și noi dar mai evoluate.

          • Lotus 2017-01-20 Reply

            Ketherius, poți dezvolta?

            Cudi, nici electronii și protonii n-au organe genitale. Iar aburul ăla poate fi și el ionizat pozitiv sau negativ. 🙂

            • ketherius 2017-01-20 Reply Author

              Tu ai pus o întrebare care aștepta, în forma folosită de tine, un răspuns afirmativ sau negativ. Eu am răspuns negativ. Ce ai vrea să detaliez? Vrei să vezi cât de inventiv sunt și în câte moduri diferite pot să îți răspund “nu”?

          • Lotus 2017-01-20 Reply

            Ketherius, îți ceream o justificare. Ai zis că nu ești de acord cu raționamentul meu, deci probabil i-ai găsit un cusur. Care-ar fi acela?

            • ketherius 2017-01-20 Reply Author

              Ăla este alt răspuns la altă întrebare.

          • Lotus 2017-01-20 Reply

            Pe care tocmai am pus-o.

      • klaus 2017-01-19 Reply

        Și cine stabilește dacă dă rateuri?

        • motanul Pandalie 2017-01-19 Reply

          Pisicile-cyborg din garda lui de corp.

        • ketherius 2017-01-19 Reply Author

          Un index sintetic care să reflecte starea economiei (ca la bursă) plus părerea populației (evaluare în loc de vot) în celelalte aspecte importante -- drepturi, libertăți, politică externă, sănătate etc.

  • Renata Carageani 2017-01-19 Reply

    Mă apucă toate pandaliile când trebuie să recunosc ce dreptate are motanul Pandalie. În lumea îngerilor e dictatură totală. dacă sintagma asta nu e un pleonasm nesimțit.
    Jos pălărie, Pandalie! 🙂

    • Lotus 2017-01-19 Reply

      Păi și? Dictatura e mai bună decât democrația! 🙂

  • papagigli 2017-01-19 Reply

    Daca repet ce s-o mai fi spus pe aici, imi cer scuze, dar ma grabesc.
    Nicio societate nu e perfecta, dar democratia e de preferat. Voi vorbiti din punctul de vedere al intelectualului, dar daca ati fi avut opt clase, tot asta v-ar fi fost opinia? Greu de crezut.
    Discriminarea de orice natura este incompatibila cu democratia. Asa ca ori ii includem pe toti, ori il importam pe Kim Jong-Un, pe care-l vom injura in soapta.
    In al doilea rind, omul de jos, nu e sau e mult mai putin corupt, iar daca lasi alegerile pe ,mina coruptilor, unde-i cistigul? In general desteptii se aciuiesc pe linga cite un partid politic de unde sug cot la cot cu ceilalti politicieni, si asta nu numai in Romania. Sper ca nu-mi veti pretinde exemple. 😆
    In acelasi lighean intra si cei 12 membri (juriu) care decid soarta vreunui nenorocit si care habar n-au ce-i ala Cod Penal sau Civil, dar cel putin sunt orbi.
    Pe de alta parte, daca nu-l lasi pe mujic sa aleaga, e posibil sa te mai trezesti cu un 1917 si s-ajungi sa-mparti

    • Lotus 2017-01-19 Reply

      Dacă am fi avut 8 clase, nu asta ne-ar fi fost opinia. Dar dacă am fi avut 8 clase, probabil că opinia noastră n-ar fi trebuit să conteze. 🙂

      • papagigli 2017-01-21 Reply

        Lotus, trebuie sa accepti faptul ca pentru a vota un lider nu-ti sunt necesare cunostinte in materie de astronomie, biologie, arta sau hidraulica. Discernamint pot avea si oamenii de rind, nu numai intelectualitatea corupta. Ba poate chiar mai mult. In definitiv fiecare voteaza functie de interesele personale. Ca se poate insela, e adevarat, dar in fond si cind te casatoresti, te poti insela, chiar daca atunci e vorba de sentimente, nu neaparat de interese 😉 😆

        • motanul Pandalie 2017-01-21 Reply

          Sono d’accordo.

        • Lotus 2017-01-21 Reply

          Bun, dar de ce ar trebui ca oamenii să-și voteze un lider? Că planetele reunite-n ședință comună l-ar putea vota pe Soare drept conducător nu mă îndoiesc, dar ai impresia că se sinchisește cineva să le ceară părerea? 🙂

          • papagigli 2017-01-21 Reply

            Lotusescule, fara conducatori ar fi anarhie, iar anarhia, ca si comunismul, ar fi posibila numai atunci cind nivelul economic si constiinta membrilor comunitatii respective ar atinge apogeul, ceea ce consider ca e utopic. Cel putin in momentul de fata si probabil ca-n urmatoarele citeva milenii. Mai vorbim dupa 😆

          • Lotus 2017-01-22 Reply

            Da’ unde-am zis eu că sistemul solar nu are un conducător? Îl are, doar că nu-i ales în ședință comună, pe baza părerii condușilor.

  • papagigli 2017-01-19 Reply

    toata agoniseala 😆

    • Cudi 2017-01-19 Reply

      În răspunsul tău, Papa, stă și motivul pentru care un astfel de sistem de votare nu ar putea fi aplicat. Cele patru condiții propuse de Ketherius nu pot garanta dezinteresul omului față de câștigurile personale, în virtutea binelui comun. Chiar dacă elimini dreptul la vot celor care aleg găleata populistă cu câte-un kil de zahăr și-un litru de ulei, jocul puterii și manipularea electoratului rămâne în picioare, doar că se desfășoară la un alt nivel. De discutat este și titlul articolului. Pe scena politică recentă a lumii, prin votul universal au fost investiți cu alarmant de multă putere tocmai dictatorii. Oare s-ar fi ajuns aici printr-o formulă adaptată vremurilor a votului cenzitar? Da, știu, un astfel de vot este antidemocratic, este oarecum elitist, iar democrația nu favorizează elitele -- fie ele și intelectuale, democrația pune semn de egal între elite și cei mai din urmă manipulabili atunci când se raportează la actul politic și nu numai. Nici așa nu e bine.
      În condițiile actuale, singurul tratament de durată pentru însănătoșirea democrației rămâne creșterea nivelului de educație al cetățenilor. Ceea ce puterea nu dorește, preferându-ne mulți și proști.
      Remarc seriozitatea tonului meu și îmi vine să râd. Nu obișnuiesc să comentez pe asemenea teme și mă amuză ponderea cuvintelor mari și conceptelor folosite. Zici că m-a scos profu’ la tablă.

  • Renata Carageani 2017-01-19 Reply

    Ketherius, observ că, deși ai schimbat tema „drastic”, până la urmă tot au mai apărut paranteze despre frământările noastre anterioare, nițel cu Biblia, nițel cu Îngerii…
    De-aia profit de ocazie și zic și eu: cea mai mișto fază legată de Biblie e, poate, asta, că se pretează la a fi citită în mai multe chei: ca o cronică a vremii când Dumnezeu le vorbea oamenilor (pentru cei credincioși), ca o culegere de mituri (pentru etnografi), ca un manual de manipulare (pentru sociologi) și ca o istorie codată a acelui trecut falnic și îndepărtat în care extratereștrii ne-au băgat în seamă și chiar ne-au învățat câte ceva sau ne-au făcut o infuzie de gene ca să evoluăm mai repede (pentru fanii paleoastronauticii). Or mai fi și altele, dar nu-mi vin în minte. 🙂

    • ketherius 2017-01-19 Reply Author

      Da, Biblia este fascinant de complexă -- într-atât de complexă încât poți găsi pasaje care să susțină orice mesaj pe care ai vrea să îl transmiți, de la dragostea absolută până la crime împotriva umanității (exagerez, dar nu prea mult).

  • Elena 2017-01-23 Reply

    Documentar scurtat despre democratie
    https://youtu.be/WS_hbkPSMyc
    Hâncă unul
    https://youtu.be/WS_hbkPSMyc
    Hâncă unul
    https://youtu.be/MugS6Emsjvk

    Doar în cazul în care se plictisește cineva și e interesat să rumege o nouă ipoteză despre acest subiect. Aș fi făcut un rezumat dar mie că nu îmi iese unul comprehensibil și mă obosesc degeaba. 🙂

Leave a Reply to Cudi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *