Totul a început cu pagoda unui amic ce locuiește mai încolo, pe strada noastră. Da, este cel care zicea că fericirea unui bărbat stă în bani și femei frumoase. Cum ziceam, și-a făcut acoperiș la prispa din spatele casei și, fiindcă primăria nu i-a dat permis pentru pagoda pe care o voia, a mai redus din înălțime și i-a rămas ceva material. Care material a rămas sub forma a doi stâlpi de felul ăsta:

Ca să scape de el, trebuia să îl ducă la groapa de gunoi, dar acolo l-ar fi costat $15. Așa că a căutat o variantă gratuită, respectiv a început să mi-l laude mie și să-i sublinieze calitățile și versatilitatea. Eu, intuind situația, l-am lăsat să-mi facă un sales pitch complet și i-am făcut favoarea de a-l accepta ca potențial lemn de foc.

După ce l-am văzut în curte, parcă era prea frumos și mare ca să-l ard. Cudi a sugerat să facem o masă pentru afară, ideea care mi-a sunat tare bine – ocazie perfectă ca să folosesc fierăstrăul primit anul trecut și, probabil, pretext plauzibil să mă lipesc și de o bormașină. Deci, masă va să fie!

Bun! Și cum fac masa? Păi tai patru picioare. Așa. Apoi unesc picioarele prin doipepatru (o scândură de doi țoli pe patru țoli – teoretic, că practic este un țol jumate pe patru țoli). Și cum fixez doipepatru de picioarele mesei? Cu șuruburi. Și țin șuruburile alea o masă încărcată, copii ce se cațără pe masă când nu se uită nimeni sau pe mine ce aș încerca să schimb becurile de afară fără să scot scara din beci? Că nici prea multe șuruburi nu pot să pun, că fac franjuri doipepatru-ul. Bine, atunci decupez în piciorul mesei locul pentru doipepatru și, în felul ăsta, toată greutatea tăbliei o să fie susținută direct de picioarele mesei.

Ajuns cu proiectul aici, i-am descris lui Cudi viziunea mea – ca în poză, dar, în acel moment, nematerializată încă:

Nu știu ce s-a înțeles din cuvintele mele, dar a fost cuprinsă de o tulburare, pus mâna pe telefon și a căutat pe Google “cum se face o masă“, apoi mi-a citit algoritmul oficial.

După ce am terminat picioarele, am realizat că doipepatru se vor intersecta, dar trebuie să rămână în același plan orizontal, adică să se întrepătrundă. Nu-i problemă, decupăm jumate dintr-unul, jumate din altul și gata:

Apoi am realizat că îmbinarea dintre doipepatru va fi în decupătura piciorului, așa că va trebui să asamblez doipepatru-urile mai întâi, apoi pun structura în decupăturile picioarelor și le prind laolaltă cu șuruburile cele mari:

Acum întoarcem masa și punem încă două doipepatru ca să avem pe ce prinde scândurile ce vor forma tăblia:

Mai prind câteva unupeșaseșiunsfert ce vor forma tăblia:

Și masa este gata:Nu este perfectă, dar este mare, grea, stabilă și ușor de reparat. Nu că vreau să mă laud, dar este primul meu proiect de tâmplărie și, cum se spune, se putea și mai rău. În plus, m-am făcut și cu o bormașină.