Aproape că nu este film hollywoodian de acțiune în care să nu se întâlnească apelul de a face “the right thing”. Apoi urmează happy-end-ul de rigoare.

Ce este acest “the right thing to do”? Este decizia de a fi uman, onest, moral, bun, decent. Este decizia de a spune agenților federali unde urmează să explodeze bomba cu gaz sarin, decizia de a spune agenților federali care membru al familiei tale este teroristul ce se va sinucide luând cu el încă 200 de oameni. Este decizia de a nu mai mânca al treilea Snickers și de a-l da unui copil flămând sau decizia de a ajuta pe cineva în loc de a-i întoarce spatele. Este decizia de a prinde un infractor și a-l preda polițiștilor, este decizia de raporta corupția în loc de a te îmbogăți fiindu-i complice.

Din fragedă pruncie tot auzim – de la părinți, de la școală, de la ceilalți – să fim cuminți, să fim buni, să nu fim răi, să facem bine. Pe continentul acesta, îndemnul este mai simplu (respectiv mai ușor de memorat): do the right thing! Copilașilor nedumeriți li se explică, apoi, care este the right thing to do: dă jucăria ta altuia, ajută pe altul etc. Pe măsură ce cresc, lista de “the right thing to do” se îmbogățește, ghidând dezvoltarea persoanei îndrumate. Bun!

Din păcate, acest “the right thing” este foarte subiectiv. “The right thing” se schimbă în funcție de vorbitor și de situație. Să luăm exemplul unui furt dintr-un magazin. Din punct de vedere al proprietarului magazinului, the right thing este să recuperezi paguba și să trimiți hoțul în judecată, pentru a-l pedepsi, pentru a-l învăța că nu este bine să fure, pentru a descuraja alți hoți, pentru a nu pierde bani care sunt necesari familiei tale, nu? Din punctul de vedere al unui procuror, the right thing este să obțină o condamnare ca să aibă palmaresul bun, ca să aplice legea pe care a fost angajat să o aplice. Din punctul de vedere al unui polițist din Toronto, the right thing a fost să îi cumpere hoțului hainele pe care tânărul încercase să le fure pentru a le purta la un interviu de angajare.

Care ar fi fost “the right thing to do” când Jean Valjean a furat, flămând fiind, o pâine? Douăzeci de ani de ocnă sau o strachină cu mâncare? Care ar fi fost “the right thing to do” pentru Poirot, în cazul crimei din Orient Express? Să predea vinovații poliției sau nu?

Vedeți problema? Acest “the right thing” este variabil, reprezintă interesul celui ce vorbește și, întotdeauna, presupune un efort din partea celui ce trebuie să-l facă. Este instrumentul perfect pentru manipulare – folosit de la cele mai mici vârste, aparent inocent, mascat sub o aparență de moralitate și decență. Li se repetă, continuu, să facă “the right thing”, mass-media ridică în slăvi exemple de “the right thing”, peste tot se prezintă “the right thing” ca un comportament dezirabil, dar ambiguitatea lui este ignorată discret.

Mult mai bună mi se pare abordarea japonezilor: ei nu au conceptul de a face the right thing, având, în schimb, noțiunea de armonie. Armonia trebuie păstrată, căutată, iar dizarmonia evitată. Simplu, lipsit de subiectivitate.

Ca experiment, am tradus “do the right thing” în:
– română: “Fă lucrul corect!”
– franceză: “Faites le bon choix!”
– italiană: “Faccia la cosa giusta!”
– rusă: “Правильно!”
– latină: “Recte facere!”

Apoi am tradus “do the right thing!” în japoneză: “Tadashī koto o yatte kudasai!”. Apoi am tradus varianta japoneză în:

– română: “Cu toate acestea, vă rog să o faceți!”
– engleză: “However please do it!”
– franceză: “Cependant, faites-le!”
– italiană: “Tuttavia per favore fallo!”
– rusă: “Однако, пожалуйста, сделайте это!”
– latină: “Quaeso fac nobis tamen!”

Ce observ? Traducerile ce vin direct din engleză sunt imperative și nu lasă loc de îndoială, cerința este percepută (de vorbitor) și transmisă ca singura opțiune. Traducerile ce vin din japoneză, în schimb, recunosc dificultatea a ceea ce se cere (however, cependant, tuttaviaa, oднако) și roagă (please, per favore, пожалуйста) interlocutorul să facă acel lucru.

Am folosit numai limbi pe care le înțeleg cât de cât, sau le pot verifica ușor. Puteți încerca și cu alte limbi, rezultatele vor fi asemănătoare.

Ca fapt divers, comparând reacțiile la catastrofe naturale: în țara lui “do the right thing” majoritatea victimelor (peste 80%) au murit în zilele de după catastrofă, așteptând să fie salvate și luptând pentru resurse (uraganul Katrina în SUA); cei educați să facă “the right thing” au jefuit case și magazine (au participat și polițiști la jafuri, ce credeați?), s-au omorât între ei pentru sticle de apă au pentru mâncare, astfel încât cei puternici și înarmați au trăit, iar cei slabi au murit. Seamănă a “the right thing to do”?

În cazul cutremurului din Tōhoku-Japonia și a tsunami-ului ce a urmat, peste 95% din victime au murit în incidentul inițial, iar restul în operațiuni de salvare sau din lipsă de apă, mâncare sau îngrijire medicală.

Și, da, tânărul din Toronto a obținut jobul; datorită unei vorbe bune a polițistului, a primit un job și tatăl tânărului.