Optiunea mea de a nu accepta advertorialele si advertorialistii ca parte integranta si obligatorie a blogosferei genereaza reactii, de la mirare pana la discursuri furibunde si inspumate. Totusi, ce am eu cu oamenii aia?

Hai sa vedem!

Dupa ce Gutenberg si-a facut publica inventia, au inceput sa apara gazetele. Text scris, publicat periodic si cu acces la un public din ce in ce mai numeros. Nu a trecut mult si intreprinzatorii au gasit o metoda de a face mai mult bani din presa: reclamele.

Ideea a functionat si reclamele au devenit parte nelipsita din ziare si reviste. Atat de importanta este aceasta parte, incat sunt reviste in care 40% din suprafata tiparita este publicitate. Adica eu platesc pentru a citi ceva interesant si aproape jumatate din ceea ce cumpar este o incercare de a imi baga pe gat marfa altora.

Fast-forward doua sute de ani. Se perfectioneaza tehnologia transmisiilor radio si radioul devine sursa principala de informatii, precum si o sursa importanta de entertainment. Ce credeti, sunt lasati oamenii sa se bucure de emisiunile radio in liniste, dupa placerea inimii lor? Nts! Pentru niste bani in plus, emisiunile incep sa fie intrerupte de reclame.

Peste alte cateva zeci de ani, apare televiziunea. La inceput era o minunatie, greu accesibila oamenilor de rand. Incet-incet, televizoarele au devenit mai accesibile, emisiunile au capatat o audienta mai mare si, inevitabil, au atras atentia departamentelor de marketing.

Dupa ce programele TV au fost invadate de reclame, au aparut companiile de televiziune prin cablu. De ce au avut succes vanzand oamenilor aceleasi programe care puteau fi urmarite si gratis, cu o antena? Pentru ca nu existau reclame! Ideea era ca plateai abonamentul la cablu si nu mai erai deranjat de reclame. Unele canale au ramas fidele acestui mod de functionare – HBO, de exemplu. Celelalte, in schimb, au ingrosat obrazul si au introdus reclame si cand erau retransmise pe cablu. Motive tehnice, pasamite. S-a ajuns ca o 33%, o treime din timpul de emisie, sa fie reclame. Asta inseamna ca, pentru fiecare minut de program TV, trebuie sa vad juma’ de minut de publicitate. Scandalos, in conditiile in care eu PLATESC deja ca sa vad programul!

Fast-forward si ajungem in era Internetului. Aparitia WWW declanseaza o explozie de continut si – se putea altfel? – de publicitate online. La inceput, site-urile isi afisau reclame in zone dedicate ale paginilor. Abia daca le observam. Apoi au inceput sa evolueze, devenind tot mai agasante. Aceasta evolutie are doua directii, ambele la fel de intruzive.

Prima ar fi evolutia de la bun simt la neobrazare si tupeu colosal. De unde, la inceput, reclamele erau pozitionate discret in pagina, s-a ajuns la reclame care ocupa cea mai mare parte din ecran, reclame care isi palpaie in culori stridente, reclame care pornesc sunete, melodii, voci stridente de vanzatori ambulanti, reclame care acopera pagina pe care voiai sa o vezi si trebuie sa te chinui sa le inchizi pentru a-ti face treaba si, culmea josniciei, reclame care te mint ca ai o problema si numai click-ul pe ele te vor mantui de griji.

A doua directie nefericita de evolutie a publicitatii online este aceea a continutului nedorit. Cel mai cunoscut exemplu este acela al spam-ului primit pe e-mail. Spam – adica mesaje de e-mail nesolicitate, nedorite, venite in cantitati enorme. Conform unui raport de la Kaspersky, volumul de spam oscileaza in jurul valorii de 70%. Mai mult de doua treimi din toate mesajele transmise sunt nesolicitate. Pe langa e-mail, spam se gaseste si pe WWW. Intr-o perioada – datorita Google, acum apusa – orice nume de software ai fi cautat pe Internet, prima pagina de rezultate era aproape aceeasi; softwareinformer.com si alte cateva site-uri similare; acestea aveau milioane de pagini care contineau termenii de cautare fara a oferi nici o informatie utila, doar reclame si link-uri de reclame.

 Acum ajungem la bloguri. Blog, prescurtare de la “web log“, inseamna un jurnal online. Platformele gratuite de blogging ofera posibilitatea de a se exprima celor ce simt impulsul de a scrie, celor ce vor sa creeze si nu au mijloacele materiale de a fi publicati. Practic, un mod de a ajuta creatorii de continut.

Asa… credeati ca scapati de reclame? Nts, nts, nts… La inceput, bloggerii care aveau trafic mai mare, au afisat pe blogul lor reclame, la cererea unui client sau a altuia. Apoi au inceput sa apeleze la tehnologiile de distribuire a reclamelor – ca AdSense. Reclamele erau, de bine, de rau, puse intr-o parte a blogului si, pentru cei mai hotarati, puteau fi eliminate complet cu AdBlock, NoScript, Ghostery. Una peste alta, ajungeai la blog de placere sau de nevoie si gaseai continutul pe care il voiai. Cu reclame, e drept, dar continutul era acolo.

Ei bine, cat credeati ca rezista bunul simt? Nts, mai putin, mult mai putin. Mai nou, companiile au ajuns la concluzia ca e mai eficient sa plateasca sume infime pentru cateva cuvinte cheie si link-uri imprastiate pe Internet, decat sa faca o campanie adevarata, cu o platforma specializata. Ce rezulta? Rezulta o viitura de texte publicitare, cu un nivel extrem de scazut, care se pretind a trata subiecte de interes si care nu au nici o valoare informativa, nici una culturala si nici macar una recreativa. E drept, te distrezi cand purici un text al cate unei creaturi stacojii, dar te plictisesti in cele din urma, pentru ca nici la greseli nu are fantezie, sunt cam aceleasi. Continutul, in schimb, lipseste sau este total irelevant.

Practic, o multime de oameni, care nu sunt capabili sa isi castige existenta muncind, care nu stapanesc deloc limba romana, care nu au pic de inclinare in a lucra cu cuvintele, care nu au deloc simt artistic sau bun simt, care nu vor sa munceasca, si-au descoperit talentul de blogging. Au auzit ei ca, daca scrii niste texte pentru unii, primesti bani. Trebuie sa scrii repede, sa pui niste cuvinte si niste link-uri si gata! Stai acasa, pe net, vrajesti pe mess, te dai pe facebook si pe youtube si, din cand in cand, mai scrii ceva. Si asa devii blogger, faimos, lucrezi in PR, esti important, te invarti printre baietii mari etc.

De fapt, ei nu sunt decat niste puradei carora niste smecheri le dau cate o acadea pentru a se pune pe vine in mjilocul drumului si a lasa o balta si o gramajoara aburinda.

Asadar, ma deranjeaza sa fac slalom printre rahati!

Si trebuie sa amintesc ca sunt si cei care, desi scriu advertoriale, le scriu corect si cu talent. Sunt oameni (se stiu ei) ale caror articole le citesc cu placere, desi promoveaza un produs sau altul. Mai e nevoie sa spun ca nu lor li se adreseaza explicatia asta?