E limpede că nu o să câştigăm Eurovisionul. Tot ce putem spera e o poziţie cât mai bună în clasament. Însă putem face o figură frumoasă participând în concurs cu o melodie „manifest”, reprezentativă nouă. Cântec de-ar fi viaţa noastră, veseli trişti, tot l-am cânta. Nu ar fi frumos să le închidem gura europenilor, preţ de 3 minute şi ceva,…
Read More »Am văzut reclama de mai jos pe blogul Soniei, merită să o urmăriţi şi voi, cu menţiunea că nu ar fi de prisos să aveţi la îndemână un şerveţel, o batistă, o rolă cu hârtie de bucătărie, ceva de genul.
Read More »Nu îmi amintesc pe unde m-a purtat clickul de am ajuns la poezia asta. Am ascultat-o o dată, apoi încă o dată şi încă o dată… şi mi-au dat lacrimile tot de atâtea ori. Am căutat-o în varianta text pe internet, nu am găsit-o. E scrisă de Corneliu Vadim Tudor, poetul. „Pavană pentru copiii săraci ai lumii”. https://www.youtube.com/watch?v=pH4v2lHyUtg
Read More »Mi-am redescoperit mai putin subtila şi eleganta fericire de înfuleca popcorn (facut de mine pe aragaz) în timp ce joc Luxor, singurul neajuns fiind acela că nu am nici pumnul, nici gura mai încăpătoare. Mă bucur din plin de fericirea din bolul cu ciorbiţă de aripioare, dreasă cu smântână şi usturoi, ronţăind cu devoţiune cartilajele fiecărui oscior în parte. De…
Read More »Are tata mania lui cu ascuţitul cuţitelor. Cum te prinde în bucătărie în plin proces de tăiere a ceva, te întrerupe, îţi cere cuţitul să-l ascută. „Dă, mă, să-ţi ascut cuţitul, să vezi cum taie dup-aia!”, „Nu, nu trebuie, taie foarte bine!”. „Dă-l, mă, să-l ascut!”. I-l dai, că n-ai încotro. Apoi te pune să-i aduci cutea. „Dar unde-ai lăsat-o…
Read More »De povestit nu prea am timp. Dar m-am gândit să mă bag iarăşi în seamă cu muzica, ca şi cum cine ştie ce bucurie ar fi pentru voi să ascultaţi ce-mi convine mie. :p Însă, ştiţi prea bine, mie îmi face o deosebită plăcere să fiu disk jockey-ul vostru, ăsta fiind unul dintre preţurile plătite pentru popasurile repetate în căsuţa…
Read More »Unii se tem că pe cum trec anii simt mai puţin. Că înaintând în vârstă emoţiile se estompează, flacăra se stinge lăsând în urmă un molcom jăratec. Că fluturii se aşează întru eternă hibernare pe pereţii stomacului, iar faptele, gândurile, simţămintele se desfăşoară într-un perimetru plictisitor, fără intensităţi anormale. Că totul se cronicizează, că frumuseţea acutului piere. Că maturizarea este…
Read More »Femeile de vârsta mea, fostele colege, prietenele, rudele etc. au cel mult un copil. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, doar două femei din cercul meu social au câte un copil. În sfera onlineului, unde contactele sunt însutite, proporţia e cam aceeaşi. Şi nu cunosc, chiar nu cunosc vreo familie, o femeie cu doi, trei copii. Citesc presă,…
Read More »Mă aflu tot timpul în căutarea întregului, ca şi cum eu aş fi doar parte. E dependenţă. Sunt uşor de doborât, de învins, sunt slab şi prea rar fericit. Glume, cuvinte, un copil, un om, cerul, un copac, un câine, o adiere, o emoţie şi iată şansa de a trăi frumos. Apoi de la capăt. Şi în aşteptarea întregului viaţa…
Read More »După ce am bătut câţiva ani câmpii blogosferei am înţeles o chestie. Blogurile alea sensibile, care exploatează stări sufleteşti, care vorbesc despre iubire, despre disperare, despre suflet & company în modul cel mai brut (cei care-şi transpun în poezii emoţiile lasă pârghiii pentru a putea fi identificaţi) sunt 99% anonime (pseudonime, avataruri care, la o minimă cercetare, nu duc înspre…
Read More »Luni am fost cu ai mei la Mănăstirea Prislop. A fost frumos, mult verde, privelişti superbe, rustice, vreme bună. Partea nasoală a constat în puhoiul de oameni prezenţi acolo… sute de maşini, mii de persoane, un flux continuu pe două sensuri, până la grota Sfântului Ioan. Nu ştiu ce momente de reculegere şi meditaţie au bifat cei prezenţi, însă cum…
Read More »Se povesteşte că demult, tare de demult, fiecare om a primit în dar de la Dumnezeu visul, sub înfăţişarea unui peşte înaripat, ce-şi purta zborul de jur împrejurul stăpânului său. În acele vremuri Pământul era paradis, oamenii îşi purtau visele aproape de nori, în zborul peştilor ce înotau în linişte şi pace pe cerul acelei lumi. Cu timpul, însă, unii…
Read More »Incidentul numit OM. Toţi am fost pentru câtva ai cuiva, atât cât a fost frumos. Am fost vis, am fost scop, am fost emoţie, căldură, am fost singurii între mulţi, minunaţi. Uneori, însă, vine timpul. Când trebuie să laşi şi să fii lăsat, să renunţi la excepţie, să nu (te) minţi, să pleci pur şi simplu şi să te strecori…
Read More »Într-o lume în care se mai poartă cumplite cruciade în numele nevăzutului şi micii africani subnutriţi îşi află compătimirea de pe copertele lucioase, ea se doreşte salvată. Talpa i se potriveşte oricărui condur şi a convenit cu propria-i zână ca miracolul să nu înceteze la fiecare miez de noapte. Şi totuşi, magia se spulberă de la sine în a sa…
Read More »Îndărătul fiecărui om pe care îl cunoaştem, rulează propriu-i film. Şi nu e taină mai ispititoare decât să îndrăznim a privi şi înţelege. Stările de fapt ce ţin de topografia existenţei concrete nu sunt de mare interes, scuturaţi de emancipare, statut, educaţie, formare, profesie, stil… rămâne, în fiecare, visătorul. Care poate fi incitant ori ba, utopic, placid, impresionabil, sec etecetera….
Read More »Cum tot revin asupra volumului de poezii “Amfore de lumină” a lui Ioan N. Roşca, printre puţinele cărţi ce le am aici, la actualul domiciliu, am zis să vă arăt şi vouă una dintre poeziile-mi preferate. A fi ca într-o pasăre închis Pasărea avântată în eter, cu trunchiul drept şi aripi larg deschise, iat-o căzută pe pământ din cer cu…
Read More »Mă simt confuză şi nerăbdătoare, însă n-am idee ce dracului aştept. Poate e SPM dinaintea SPM-ului, poate e o bubă, poate nu e nimic. Poate-i astenie de primăvară. Nu-mi atârnă plumburi existenţiale de gânduri, cred, ci doar stau aşa, în amorţire. Hai, că ştiţi cum e. Trece, mă duc, se duce, se duc, ştim, cunoaştem. Mă întreb, alţii câte dialoguri…
Read More »Ce bine ar fi dacă gândurile, amintirile, imaginile s-ar tipări singure, cu fidelitate, în culori, sunete, cuvinte. Cum aceasta nu se întâmplă, însă, iată exerciţiul meditaţiei, iată forma prost prelucrată a emoţiei, iată nostalgia, visul, ideea. M-am încăpăţânat, cu o umilă aroganţă, să am blog. Respectiv să mai am ceva căruia să mă dăruiesc mai mult sau mai puţin parţial,…
Read More »Nu sunt bine dar presupun că tu ştii deja asta. Chiar nu înţeleg măreţul tău plan divin, nu pricep cu ce rost mă chinui pe lumea asta, de ce ai rânduit toate atât de alandala, ce puii mei vrei de la mine. M-ai băgat în povestea asta ca să ce? M-ai înconjurat de tot felul de oameni. Mi-ai plantat în…
Read More »Mai devreme sau mai târziu, soseşte clipa. Oricând ar veni, însă, te ia pe nepregătite şi va fi prea târziu, se va fi întâmplat deja. Şi nu mai rămâne nimic de făcut, de îndreptat sau desfăcut, este deznodământ, coşmar organizat. N-am să mă grăbesc. Timpul curge, va fi undeva, sub alt cer. Până atunci, se va fi sfârşit; mi s-a…
Read More »Astăzi am fost trezită cu o cafea fierbinte sub nas. Şi nu am făcut-o eu, se înţelege! Tot azi m-am simţit puternică şi aproape de oameni. Deşi nu prea pricep de unde atâta putere când pe dinăuntru şi pe dinafară tremur ca o răcitură în furculiţă. Astăzi am fost răsfăţată şi… am răsfăţat. Am îmbrăţişat, am zâmbit, am vorbit şi…
Read More »Se întâmplă uneori toate într-un asemenea hal încât ajungi să crezi în destin. Coincidenţe de o evidenţă cutremurătoare, trecute cu vederea adesea şi remarcate într-un (prea) târziu par a ţese o conspiraţie suverană din calea căreia am ajuns să cred că e mai înţelept să nu te abaţi. Şi iată-mă în clipa asta hotărâtă să mă abandonez valului, fără busolă,…
Read More »Ziceam ieri de o chestie ce o fac atunci când am gânduri negative, când mintea mea afişează spontan imagini crunte, hidoase, iritante şi izvorâte din patologicul imaginaţiei mele. Acolo, în străfundul lumii mele, am întotdeauna la îndemână o pensulă groasă şi o cutiuţă cu vopsea albă. Când o astfel de reprezentare oribilă se dezvăluie ochilor interiori, înmoi pămătuful în vopsea…
Read More »Într-o noapte, am vãzut din maşinã, în depãrtare, luminile unui oraş. Şi le-am privit curioasã, fãrã a schiţa vreo emoţie, contemplând la rece buchetul de strãluciri din bezna nopţii. Şi am trãit cu senzaţia cã privesc un cimitir în noaptea Învierii. Luminile… evident, mai puţine decât sufletele. Şi mã întreb, acum, dacã fiecare om ar fi un licurici în noapte,…
Read More »Mi-e poftã dintr-o datã, mã evapor de unde sunt pentru a mã deschide în ce sunt. Indiferent cât de greu ar fi totul, pot zbura deasupra oceanului din mine şi fiecare prãbuşire e o nesperatã baie în spumã de trãiri. Vibrez la cea mai finã adiere, tremur, îndur şi sper, greşesc pentru a simţi. Niciodatã nu doresc sã fiu altfel….
Read More »Eu Rãmãsesem fãrã bani şi, durere maximã, fãrã ţigãri. Ştiam cã trebuia sã intru în posesia unei sume, însã probabilitatea ca aceasta sã fi fost deja în cont era prea micã. Şi tot ce vroiam erau nenorocitele de ţigãri. Cu o searã înainte, mã gândisem la îngeri. Cu o searã înainte m-am simţit plinã de ceva, un fel de euforie,…
Read More »Mã bag din nou în seamã cu câteva rânduri, însã fãrã a reuşi sã mã prind de o idee anume, de nimic. ¥Bunã!µ, cam asta e scopul aparent. De ce nu s-au inventat tehnologii care sã pãtrundã în mintea noastrã, atunci când vrem asta, şi sã cureţe tot, sã readucã o ordine confortabilã, sã arunce tot ce e stricat şi…
Read More »Nu îl pot înţelege pe dobitocul care şi-a vârât primul gunoiul în scorbura acestui copac. Cu atât mai mult, mi-e greu sã pricep ce anume l-a îndemnat pe al doilea dobitoc sã procedeze la fel. Sau pe al treilea, sau pe al patrulea. Cu rãdãcinile adânc înfipte în pãmânt şi coroana ridicatã-n cer, copacul este un simbol al vieţii. Iar…
Read More »Par genul ãla de om aflat, cel puţin demagogic, sau mai blând formulat — teoretic, în cãutarea sensului vieţii. Practic şi evident, nu sunt. Ideativ, da. În viaţã realã caut sã ating obiectivele tuturor, scopurile acelea comune, cum cã sã ai bani sã trãieşti, sã îţi plãteşti utilitãţi şi nevoi primare. Obiective de subzistenţã. Mai apoi, proiectez tot asupra aceloraşi…
Read More »Una dintre piesele acelea care mã “lovesc” adânc ori de câte ori le ascult. Şi nu sunt multe. Genul de melodie în timpul cãreia iubeşti, chiar dacã, în rest, n-o faci.
Read More »“You have loved enoughµ. De ceva vreme mã învârt în jurul acestui vers. Şi tot am cãutat sã mã agãţ de alt colţ al melodiei, pe care sã-l exploatez la maximum, astfel încât ‘Mnealui sã nu considere, în cele din urmã, cã în zadar mi-a propus-o spre analizã. Şi mai mult de-atât, eu nu cred cã versurile astea îl reprezintã…
Read More »Fiindcã spune atâtea dintre cele ce eu nu pot. Şi fiindcã mângâie cum ceilalţi nu ştiu s-atingã. Şi fiindcã e noapte, şi plouã cu gânduri.
Read More »Nu-mi gândesc cuvintele, nu le caut, nu le scornesc. Aceste rânduri, de neînţeles pentru voi, curg acum din mine cu o presiune atât de mare, intensã şi sincerã, încât nici nu apuc a le conştientiza dinainte. Mã simt împlinitã, incoerentã, tristã şi fericitã, şi am un rost. Mi-am legãnat cu milã sufletul în braţe, l-am mângâiat şi sãrutat, l-am compãtimit,…
Read More »Nu te înşeli, pentru tine scriu aceste cuvinte. Sunt neputincioasã în faţa nefericirii tale iar acelaşi sumar “înteleg” pe care ţi-l dau drept rãspuns de fiecare datã, ţi-l voi dezvolta în aceste rânduri. Ştiu cã necazul tãu îţi macinã fiinţa şi adunã nori grei pe cerul inimii tale, ştiu cât de mult suferi, cât te frãmânţi şi câtã revoltã ai…
Read More »Leonardo Da Vinci a schiţat celebrul homo universalis, omul vitruvian, omul perfect. A aplicat în elaborarea desenului său unitãţi de mãsurã precise, calcule riguroase, muncã, timp, pasiune. Cãuta perfecţiunea. Asemeni lui, o cãutãm cu toţii: în frumos, în iubire, în viaţã, în fiecare colţ al existenţei noastre. Tindem spre ea, o dorim, încercãm sã ne-o imaginãm, o visãm, îi gãsim…
Read More »